Proloage – 23 Martie – Întru această zi, cuvânt despre un negustor care, venind la călugărie, s-a mântuit

Cel dintre Sfinţi, Părintele nostru Pafnutie se ruga lui Dumnezeu, să-i arate lui cu cine este asemenea? Şi a auzit un glas zicându-i lui: “Asemenea eşti tu, cu negustorul care caută mărgăritarul cel bun. Deci, scoală-te, nu te lenevi, şi vei întâmpina pe acela căruia eşti asemenea”.

Apoi, el ducându-se, a văzut pe un negustor din Alexandria, om cucernic şi iubitor de Hristos, care făcea negustorie cu două grămezi de galbeni şi, pogorându-se din~Tebaida cea de sus, pe Nil, cu trei corăbii, toată averea sa, cea din negustorie, o împărţea la călugării cei săraci. Încă şi zece saci de linte aducea cu slugile sale.

Deci, întâmpinându-l, Pafnutie i-a zis lui: “Ce este aceasta, frate iubit?”. Iar el i-a răspuns: “Acestea sunt roadele negustoriei mele, care se aduc lui Dumnezeu, spre odihna drepţilor”. Şi i-a zis, lui, Pafnutie: “Dar tu, oare, vei moşteni numele nostru?”. Iar el a făgăduit că se va sârgui spre aceasta.

Zisu-i-a, iarăşi, Pafnutie: “Până când, dar, faci negustorie cu lucruri pământeşti, de cele cereşti neatingându-te? Deci, acelea de acum să le părăseşti, iar pe cele mai~mari să le primeşti, şi Mântuitorului să-I urmezi; apoi, puţin vieţuind, te vei duce la Dânsul”. Iar el s-a făgăduit că se va sârgui. După aceea, nezăbovind cu slugile sale, şi-a împărţit averea la săraci. Şi, suindu-se la munte, s-a închis pe sine la un loc unde mai înainte alţi doi se săvârşiseră, şi se nevoia rugându-se lui Dumnezeu. Apoi, după ce a trecut puţină vreme, a lăsat trupul cel pământesc, dându-şi obştescul său sfârşit.