publicat în: Proloage

Proloage – 23 Mai – Cuvânt al Sfântului Grigorie Dialogul

Un oarecare ostas, din cetatea Roma, imbolnavindu-se de o boala grea, a murit si trupul lui, ca un trup fara de suflet, zacea. Insa, degraba, sufletul, iarasi, i s-a intors in trup si, venindu-si intru sine, spunea cele ce vazuse, incat intamplarea a fost aratata multora. Deci, spunea asa: “Era un pod sub care se vedea o priveliste intunecoasa, un miros nesuferit si o negura iesind de acolo si, pe sub pod, curgea un parau. Iar, in preajma podului aceluia, erau niste livezi alese, inverzite si impodobite cu felurite flori si cu ierburi frumos mirositoare.

Si niste cete de oameni, cu haine albe, se vedeau a fi prin ele. Si atata miros de buna mireasma era in locul acela, incat cei ce erau dusi si petreceau acolo se umpleau de acea buna mirosire. Acolo erau felurite locasuri, pline de multa lumina. Inca, era acolo zidita si o casa minunata si impodobita cu podoabe de aur, insa, a cui era, n-a putut sa afle. Iar, pe malul raului aceluia, erau si alte multe lacasuri. Si, de unele dintr-insele, se apropia un miros urat si o ceata, ce ieseau de acolo. Iar la podul cel mai inainte-zis, era un lucru de mirare, ca, adica, din cei nedrepti, de voia cineva sa treaca pe dansul, cadea in raul acela intunecos si puturos. Iar dreptii, in care nu se aflau greseli, treceau pe dansul, cu picioare slobode si fara de grija.

Deci, acolo, in acele infricosatoare locuri, zicea el, a vazut spanzurat pe capul in jos, pe un oarecare Petru, ce fusese mai mare in randuiala bisericeasca si murise cu patru ani mai inainte, si care, acum, cu o grea legatura de fier era legat. Si, intrebandu-l el, pentru ce patimeste, i-a spus lui ca, ori de cate ori i se poruncea lui sa bata pe cineva, pentru vreo greseala, el mai mult il batea, din patima sa cea salbatica, decat din porunca ce i se da. Iar, ca acestea asa sunt, stiu toti cei ce-l cunosc pe el”. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.