Proloage – 23 Iunie – Cuvânt din învăţăturile Sfântului Grigorie Dialogul şi ale lui Petru

După bucuria cea din Rai, strămoşul neamului omenesc, făcând păcatul neascultării, a fost izgonit şi a ajuns în surghiunul orbirii şi mâhnirii, de care pătimim acum. Pentru că, după ce a greşit şi afară din Rai a ieşit, n-a mai putut să vadă bucuria patriei aceleia cereşti, pe care o vedea mai înainte. Pentru că, in Rai fiind, omul se obişnuieşte a auzi cuvintele dumnezeieşti şi era, acolo, întru aşezările fericiţilor îngeri, cu curăţia inimii şi cu înălţimea vederii. Iar, după ce a căzut el din rânduielile acelea, s-a depărtat de aşezămintele prin care se umplea de lumină.

Drept aceea, noi, din trupul lui Adam şi întru acest surghiun al orbirii născându-ne, auzim de patria cea cerească şi de locuitorii aceleia, adică de îngeri, încă, şi de părtaşii fericiţilor îngeri, adică, de duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit, auzim. Dar unii, fiind trupeşti, şi neputând să vadă pe cele nevăzute şi, pentru neiscusinţa lor, cad în frica şi în îndoiala credinţei, socotind a fi acelea, ca unele ce se pot vedea cu ochii trupeşti.

Dar, această frică nu era la strămoşul nostru. Că, deşi au fost izgoniţi din desfătarea Raiului, părinţii neamului omenesc îşi aduceau aminte de ceea ce văzuseră, deşi erau lepădaţi din desfătare. Iar noi nu putem a gândi şi a ne aduce aminte de cele auzite, fiindcă nicio vedere adevărată a Raiului nu avem, precum avea stramoşul nostru, din cele ce petrecuse.

Pentru că, precum un prunc născut într-o temniţă şi crescut acolo nu ştie decât numai întunericul temniţei, şi, măcar că ar auzi de la mama sa despre soare, lună şi stele, de munţi şi câmpii, de păsări zburătoare şi de cai alergători, nu le crede că sunt, pentru că nu le-a văzut cu ochiul, aşa oamenii, în acest surghiun al orbirii lor născându-se şi auzind de cele înalte şi nevăzute, nu le cred cu înlesnire că sunt cu adevărat, pentru că văd numai pe cele proaste şi văzute, adică pe acelea întru care s-au născut, iar de cele de acolo era rânduit ca, numai singur Ziditorul celor văzute şi nevăzute, Unul Născut Fiul Tatălui, să vină spre ajutorul neamului omenesc, şi sălăşluind Duhul Lui în inimile noastre şi, prin el, vii făcându-ne, să credem în acelea, la a căror înţelegere, încă n-am ajuns.

Deci, câţi am luat Duhul şi arvuna aceasta, a moştenirii noastre, să nu ne îndoim de viaţa cea nevăzută, iar cel ce nu este, încă, întărit întru adeverirea aceasta, dator este să primească în sine, fără îndoială, cuvintele cele despre credinţă ale bărbaţilor celor desăvârşiţi, care, adică, de la Sfântul Duh au iscusinţa în cele nevăzute, şi printr-înşii să se întarească. Dumnezeului nostru slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.