Proloage – 23 Iulie – Despre rugăciunea stareţului pentru ucenicul său (Cuvânt din Pateric)

Era un staret si parinte la o manastire cu viaţă de obste. Si s-a intamplat unui ucenic al său că, suparandu-se, a iesit din obste si s-a dus la alta manastire. Deci, adeseori, se ducea la el staretul, rugandu-l sa se intoarca.

Iar acela nu voia. Si, ca la trei ani, n-a incetat sa-l roage, până ce, induplecandu-se, fratele s-a intors. Dupa aceea, i-a poruncit lui staretul, să iasă singur să adune trestia. Insa, iata, adunand el, si-a~scos un ochi si, instiintandu-se de aceasta, staretul s-a intristat mult. Si, mangaind pe fratele, ii zicea: “Nu te mahni, frate, eu sunt pricinuitorul durerilor tale si eu ti le-am facut, de vreme ce, dupa ce ai plecat din manastire, si, iarasi, venind la mine, ai patimit aceasta”.

Insa, dupa o vreme i s-a usurat durerea ochiului si, iarasi, i-a poruncit sa iasa si sa aduca lemne din pustie, pentru că această osteneala o aveau calugarii cei ce erau acolo. Iar, lucrand el, din invidia vrajmasului, sărind surcele, si-a pierdut si celalalt ochi.

Deci, a venit indata la manastire si~se linistea in chilia sa, nemaifacand nimic. Apoi, iarasi, părintele se intrista, neavand pe nimenea langa el. Iar, dupa putina vreme, l-a chemat pe el Dumnezeu la odihnă, si a inceput fiecare a zice: “Pentru ce ne lasi pe noi, părinte?”. Iar staretul tacea. Si, chemand pe calugarul orb, i-a spus lui de chemarea sa la Domnul. Iar el, lacrimand, a inceput a grăi: “Pentru ce, parinte, ma lasi pe mine orb?”. Si i-a zis lui staretul: “Roaga-te lui Dumnezeu, ca sa am indrazneală catre Dansul si nadajduiesc că duminică, dupa plecarea mea, facand rugaciune, vei vedea”.

~Apoi, indata adormind staretul, dupa putine zile, a vazut orbul si a fost ales staret al manastirii aceleia. Iar aceasta a spus-o un frate, care vietuise in vremea staretiei lui.