Zis-a un bătrân: “Să știți că alt drum către mântuire nu este, fără numai smerenia, precum scrie Evanghelia despre vameș. Deci, de va fi cineva neatins de păcate mari, să nu cumva să se înalţe cu gândul său, socotindu-se pe sine fără de păcate. Ci, unul ca acela, mai vârtos să se smerească și să se păzească, ca nu cumva să se descopere pe sine mai păcătos decât toți oamenii.
Că, dacă cineva, pentru că n-a căzut în nici un mare păcat trupesc~și lumesc, se va înălța cu gândul său, socotindu-se pe sine că este cu totul curat și pururea gata și vrednic de împărtășirea cu Sfintele Taine, iar pe altul, pe care îl știe el că a căzut cândva în vreun păcat, îl socotește nevrednic, unul ca acela, cu acel gând înalt și fără de smerenie, este nevrednic și necurat și urât lui Dumnezeu, și la pieire merge, și nu-i va folosi curățenia lui, neavând smerenie. Că mult mai plăcut și mai iubit lui Dumnezeu este păcătosul smerit, decât dreptul mândru”.
Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: “Cum se înțelege aceasta părinte, că Domnul Hristos zice în Evanghelie: “Fericiți sunt cei ce~plâng, că aceia se vor mângâia”, iar Apostolul Pavel poruncește la cartea sa: “Bucurați-vă pururea și iarăși zic, bucurați-vă”. Deci, cum, și în ce chip va face, omul, să plângă și să se bucure, și cum pot să se împace acestea și să fie amândouă împreună: și plângerea și bucuria?”. Răspuns-a, lui, bătrânul, zicând: “Plângerea este grija pentru Dumnezeu și pentru poruncile Lui, şi ea naște pocăința, iar pocăința naște cunoștința, postul, rugăciunea și învățătura. Iar bucuria este liniștea întru Dumnezeu și blândețea. Și dacă cineva arată cuvânt bun și cinstit, dragoste și față veselă către cei ce vin la dânsul, și are în inima sa și~pocăința, se vădește că așa pot fi și pot încăpea amândouă împreună, şi plângerea și bucuria”.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
