Proloage – 22 Octombrie – Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre osândirea fratelui

Minunatul Ioan Savaitul ne spunea, zicând: “Şezând eu la o margine de pustie, a venit la mine un oarecare frate, de la o mânăstire, pentru cercetare. Şi l-am întrebat, pe el: Ce mai fac Părinţii? Şi mi-a zis, mie: Bine, cu rugăciunile voastre. Deci, l-am mai întrebat, pe el, despre un frate care avea un nume rău. Mi-a zis mie, acela: Crede-mă pe mine, Părinte, că nu s-a schimbat din numele acela. Aceasta auzind, am zis: Oh!

Şi zicând eu “oh”, am fost răpit ca într-o uimire de somn şi m-am~văzut pe mine stând înaintea sfântului loc al Căpăţânii şi pe Domnul nostru Iisus Hristos stând în mijlocul a doi tâlhari. Şi am început să mă închin. Iar, dacă m-am apropiat, îndata ce m-a văzut, Domnul S-a întors spre îngerii care-I stăteau înainte şi le-a zis, lor: Scoateţi-l pe el afară, că Îmi este Mie ca un anticrist: înainte de judecata Mea, el a judecat pe fratele său.

Deci, după ce m-a izgonit pe mine, dacă am voit să ies prin uşi, mi s-a prins mantia mea şi s-a întărit şi am lăsat-o pe ea acolo. Apoi, îndată deşteptându-mă, am zis către fratele cel ce venise: Rea îmi este mie ziua aceasta. Şi mi-a zis, mie:~Pentru ce, Părinte? Atunci i-am spus lui ceea ce mi se arătase mie şi am zis: Mantia, adică Acoperământul lui Dumnezeu, mi-a rămas şi sunt lipsit de ajutorul lui Dumnezeu.

Şi din ziua aceea, dupa certarea Domnului, am rătăcit şapte ani prin pustietăţi, nici pâine gustând, nici sub acoperământ intrând, nici cu om vorbind, până ce am văzut pe Domnul meu întorcându-Se să-mi dea mantia mea”.

Iar noi, aceste cuvinte ale minunatului Ioan auzindu-le, am zis: “Dacă cel drept abia se mântuieşte, apoi cel necurat şi păcătosul cum se vor îndrepta?”. Drept aceea, se cuvine nouă a ne~îngriji de ale noastre păcate şi a nu judeca pe nimeni din cei ce greşesc. Pentru că scris este: “De vom acoperi greşelile fratelui, apoi şi Dumnezeu ne va acoperi pe noi”.