Proloage – 22 Martie – Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Serapion (Sindonie), de la Paladie

Un bărbat egiptean, anume Serapion, cu porecla Sindonie – fiindcă, niciodată altă haină nu purta decât un “Sindon”, adică o haină care aşa se numeşte – la toată fapta bună iscusindu-se desăvârşit, cu neagoniseala pe mai toţi i-a întrecut. Pentru care, nici în chilie nu a putut să se liniştească, ca să nu se înstrăineze cu mintea, sau să aibă ceva al său. Ci, umblând, aşa îşi petrecea viaţa, nimic altceva neavând decât numai sindonul pe care îl purta.

~Acest bărbat, printr-un pustnic cunoscut, s-a vândut pe sine, într-o cetate, la un măscărici elin, pentru douăzeci de galbeni pe care îi păstra la el. Deci, el slujea măscăriciului şi femeii lui şi casei acestora, cu silinţă mare şi cu îndemânare, nimic alta nemâncând decât pâine şi apă şi hrănindu-şi mintea, neîncetat, cu citirea Sfintelor Scripturi. Deci, petrecând cu dânşii vreme îndelungată, iar, când era timpul vorbindu-le despre creştinătate, întâi pe măscărici l-a lămurit, apoi pe femeie, după aceea şi toată casa lui. Şi, fiind botezaţi, au încetat să mai joace în piaţa oraşului. Deci, după ce au venit la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, Serapion era rugat~mult, de către stăpân, care îi zicea lui: “Vino, frate, să te eliberăm, fiindcă tu, din robie ne-ai slobozit pe noi”. Atunci le-a zis: “Fiindcă a lucrat Dumnezeul meu şi voi împreună aţi lucrat şi s-au mântuit, prin sine, sufletele voastre, de acum, vă voi descoperi vouă taină. Eu, fiind pustnic liber, de neam egiptean, şi făcându-mi-se milă de voi, care petreceaţi cu multă rătăcire, m-am vândut pe mine rob vouă, ca voi, slobozindu-vă din mari păcate, să vă mântuiţi. Deci, de vreme ce, ceea ce a voit, a făcut Dumnezeu, mă voi duce, ca şi altora să le ajut”.

Acestea zicând, le-a dat aurul, lor. Iar ei nu voiau să-l ia şi îl îndemnau~pe el să dea săracilor aurul, şi ziceau: “Arvună de mântuire ni s-a făcut nouă”. Iar el le-a zis: “Voi daţi-l, fiindcă al vostru şi este, că eu bani străini nu dăruiesc săracilor”. Iar ei, luând aurul, îl rugau pe el, zicând să rămână cu dânşii, şi încredinţându-l: “Te vom socoti ca pe un părinte şi stăpân al sufletelor noastre, de acum înainte”. Iar, după ce l-au rugat mult şi n-au putut să-l înduplece, îl pofteau, măcar în fiecare an să-i cerceteze pe dânşii.

Deci, luându-şi ziua bună de la dânşii, s-a dus de acolo, în Lacedemonia, şi aflând pe un oarecare din cei dintâi ai cetăţii că este maniheu cu credinţa, împreună cu toată casa lui, iar că celălalt este~bărbat îmbunătăţit şi evlavios, la acesta, iarăşi, printr-un alt om, s-a vândut pe sine. Şi vreme de doi ani depărtându-l pe dânsul de rătăcire şi toată casa lui, i-a adus la dreaptă credinţă. Apoi, lăsându-i şi pe aceştia, înconjura lumea, făcând bine oamenilor, pe cât putea. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.