Proloage – 22 Martie – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre Judecată şi despre îndreptare

Până ce suntem vii, să ne gândim, deci, fraţilor, câtă frică va veni peste noi în ziua Judecăţii, când vom sta trişti pentru faptele cele rele pe care le-am făcut în viaţa aceasta: deşertăciuni şi prostii, cântece şi jocuri şi alte multe răutăţi care nu se cuvin creştinilor a le face. Să nu zicem aceasta o, fraţilor, nici să nu ne îngâmfăm: “De ar fi poruncit Dumnezeu să nu mâncăm şi nici să bem, nici să nu ne veselim, apoi, pentru ce a făcut El toate acestea pe pământ?”. Ascultaţi, şi eu vă voi~spune vouă.

Ilie Proorocul, oare, n-a avut el pâine şi vin şi îndestulare omenească? Dar, toate lăsându-le, s-a dus în munte şi, după nevoinţa cea de patruzeci de zile, s-a putut sui cu trupul la cer. Şi alt Prooroc, Daniil, oare, nu avea el, la casa lui, lângă împăratul fiind cu dregatoria cea mare, mult aur şi toată podoaba împărătească şi mărgăritare şi pietre scumpe nepreţuite? Şi, pe toate acestea lăsându-le, a mărturisit pe Dumnezeu şi şi-a câştigat lui viaţa veşnică. Iar, când l-au aruncat în groapă, leii îi lingeau picioarele lui, şi l-a scos pe el, Duhul Sfânt, de acolo.

Iar voi, oameni nepricepuţi, spre~cine nădăjduiţi, de nu vă temeţi de Dumnezeu, ci în îngâmfare şi mândrie umblând, sufletul vostru rău îl pierdeţi cu zgârcenia. Pentru ce nu vă miluiţi pe voi singuri, o, nepricepuţilor oameni? Să nu vă înşelaţi zicând: “Acum să trăim bine, că mâine vom putrezi, şi pământul în pământ se va duce”. Iar eu aceasta îţi zic ţie: “Dacă ai prieteşug cu pământul, atunci, îţi pierzi şi averea şi sufletul tău”. Să înţelegem, fraţilor, că, dacă cineva aici este întristat pentru sufletul său, acela acolo cu cerească slavă va fi proslăvit.

O, fraţilor, înfrânaţi-vă de prea mult saţiu şi de beţie şi astupaţi-vă urechile la auzul cuvintelor de~ruşine şi opriţi-vă mâinile de la jefuire. Şi picioarele noastre să le facem să alerge spre biserică, şi să fim milostivi şi darnici la săraci şi, cu pocăinţă să strigăm, căzând către Domnul Dumnezeu, căci aţi auzit de ocara Răstignirii, pe care a răbdat-o Făcătorul, de la robii Săi. Iar noi, oamenii, spre lucruri bune suntem făcuţi, şi pentru ce să nu răbdăm înfruntări?

Părinţilor şi fratilor, maicilor şi surorilor, să nu grăim acest cuvânt. Iată, noi ne-am trecut anii şi nu putem să plecăm genunchii noştri la metanii. O, bătrânilor, vouă vă sunt gata răspunsurile, deci, să nu vă leneviţi de mântuirea voastră. O, fraţilor tineri, o, surorilor, să nu vă~slăbiţi zicând: “Tineri suntem acum, să mâncăm şi să bem şi să ne veselim, iar mâine dimineaţă ne vom pocăi”. O, fraţilor, nu ştiţi, oare, că, precum soarele usucă roua, aşa şi tinereţea voastră se slăbeşte prin faptele cele rele?

O, omule, când dormi, oare simţi pe tâlharul ce vine la casa ta? Aşa, nici aceasta nu o ştii: când, adică, va veni îngerul şi-ţi va răpi sufletul şi nepregătit fiind, vei începe, atunci, fără de niciun folos a te căi. Deci, până ce avem vreme, fraţilor, să vieţuim cu fapte bune, făcând poruncile lui Dumnezeu, ca Împărăţia Cerească să o primim.