Proloage – 21 Septembrie – Despre vedenii de chinuri de la duhurile răutăţii, spre zidire (Cuvânt din Everghitinos, al Sfântului Grigorie Dialogul, către diaconul Petru)

Teodor era un copil foarte neasezat, care mai mult de nevoie decat de voie, l-a urmat pe fratele său in manastire, acesta fiind calugar. Si, fiind el si foarte nesupus, că, daca cineva i-ar fi spus ceva bun pentru mantuirea lui, nu numai că nu facea, dar nici sa auda nu voia, nici nu suferea vreodata sa umble in haina sfintei petreceri. Dar, fiind el lovit de boala ciumei in coapsă, si venind in ceasul cel de pe urma,~s-au adunat toti fratii. Si, daca l-au vazut pe dânsul stingându-se, că trupul lui murise, răcindu-se din toate părţile, si că putina caldura de viata mai ramasese numai in pieptul lui, faceau rugaciuni deosebite pentru dânsul, rugandu-se iubitorului de oameni Dumnezeu, să fie lui milostiv, la iesirea lui din această lume.

Si, rugandu-se fratii, deodata acela a inceput a striga cu mare glas si a tăia rugaciunile fratilor, zicand: “Departati-va de la mine, departati-va, ca iată balaurului m-am dat spre mancare si, pentru a voastra stare de faţă, nu poate sa ma manance. Că, iată, capul meu l-a imbucat in gura lui. Deci, dati-i~loc, ca sa nu ma chinuiasca mai mult si, ce are a face, să faca mai repede, devreme ce lui am fost dat spre mancare. Pentru ce sa mai rabd intarziere?”. Iar fratii i-au zis lui: “Fă, frate, semnul cinstitei si de viata facatoarei cruci peste tine”. Iar acela, cu preatare strigare, a raspuns, zicand: “Eu vreau, pe mine a mă insemna, dar nu pot, că de balele balaurului sunt ingreuiat”. Iar fratii auzind, cazand la pamant cu lacrimi, şi mai cu osârdie se rugau, pentru izbavirea lui. Deci, petrecand ei in rugaciune, bolnavul, cu mare glas, striga: “Multumire lui Dumnezeu! Că iata balaurul, cel ce ma luase spre mancare, a fugit si, a sta, nici n-a~rabdat, rugaciunilor voastre. Deci, acum, pentru pacatele mele rugati-va, că gata sunt a ma intoarce si a parasi viata cea mireneasca, cu desavarsire”.

Deci, indata dupa aceasta, dobandind putere de viata, cu toata inima s-a intors catre Dumnezeu, schimbandu-si socotinta, ca unul care a fost pedepsit, din destul, cu bataia. Si asa a iesit din trup. Că acesta a vazut muncirea cea de după moarte, pentru al său folos; iar altii, pentru a noastra zidire, spun chinurile cele de la duhurile cele rele pe care le-au vazut, inca sufland, si apoi, indata, isi dau duhul.

Tot asa era un barbat cu numele~Hrisaorie. Dupa ale lumii acesteia, era foarte vestit, dar cu cât prisosea in bogatii, pe atat si in patimi era bogat, intru mandrie ingamfandu-se, voilor trupesti supunandu-se, spre gramadirea de bogatii cu sarguinta nevoindu-se, cu zgarcenia peste masură aprinzandu-se. Deci, binevoind Domnul a pune sfarsit atâtor patimi, l-a lasat sa cadă in boala purtatoare de moarte. Si ajungand la ceasul mortii, avand ochii deschisi, a vazut infricosatoare si intunecate duhuri stand inaintea lui si tragandu-l pe el cu sila, ca sa-l ducă spre incuietorile iadului. Deci, a inceput a tremura si a se ingalbeni, sudorile peste tot curgandu-i, cerand cu glas~mare hotararea asteptata si strigand si pe fiul său, Maxim cu numele (pe care si eu, mai pe urma, fiind calugar, l-am cunoscut). Pe acesta, cu preaiute si amestecata strigare chemandu-l, zicea: “Maxime, aleargă, că niciodata rău ţie nu ti-am facut, intru credinta ta primeste-ma”. Deci, Maxim, tulburat si plangand, a venit indata si, impreuna cu dânsul, toţi ai casei. Dar acestia nu vedeau duhurile cele viclene, care îl trageau cu sila pe dansul. Iar venirea lor o pricepeau din marturisirea bolnavului, prin galbenirea si prin chipul celui ce patimea. Că, de frica si de vederea lor cea intunecata, incoace si incolo in pat se intorcea. Iar, uneori pe~parte stând, zăcând, le vedea pe ele stand inaintea lui. Si vederea lor n-o putea suferi. Iar alteori, spre perete intorcandu-se, şi acolo de faţa le vedea. Si, deznadajduindu-se a se izbavi de dansele, in mare stramtoare fiind, cu mare glas a inceput a striga: “Izbaveste-ma, macar până dimineaţă”. Si, intru aceste strigate, a iesit din trup.

Deci, luminat se arăta că, nu pentru sine, ci pentru noi a vazut acestea, ca noi, acestea invatandu-ne, să ne temem si sa ne indreptam, caci, ce i-a folosit aceluia vederea duhurilor rele mai inainte de moarte, si cererea de izbavire? Pe care, chiar cerând-o, nu a dobandit-o.