Publicat pe 17.09.2021

Proloage – 21 Septembrie – Cum se cade a vieţui creştinul

Tot crestinul, care este deosebit de necredinciosi, sa petreaca fara a face pacate, ca un prieten al lui Dumnezeu, ca un vrajmas al diavolului si ca un partas al Tainelor lui Hristos. Ci, lepadandu-se de satanicestele fapte si de inselaciunile dracesti, curat fiind si cuvios, de Dumnezeu iubitor si adeseori rugandu-se lui Dumnezeu, sa zica: “Tatal nostru, Carele esti in ceruri”. Ca nu, in chip nevrednic, pe Dumnezeu numindu-l Tată, să-L ocărească pe El. Ci, ca un fiu, sa slaveasca pe Tatal si, ca un slujitor, să se teama de Domnul său. Că~graieste Domnul: “Daca Tată vă sunt voua, apoi unde Îmi sunt Mie slava si cinstea de la voi? Iar daca va sunt Domn, apoi, unde-Mi este frica voastră de Mine?”. Drept aceea, fratilor, sa petrecem in porunca lui Dumnezeu. Sa-L cinstim pe El, ca pe un Tată, şi sa ne temem ca de un Domn. Sa ne aducem aminte de pacatele noastre si de ele sa suspinam neincetat.

Si asa, curatindu-ne sufletele noastre, la Hristos să venim.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.