Proloage – 21 Octombrie – Întru această zi, Învăţătură a Sfântului Ilarion, pentru folosul sufletului

Sârguiţi-vă, vă rog pe voi fraţilor şi surorilor, spre veşnica viaţă cea luminoasă, pe care Domnul, după a Sa milă, în dar ne-o dă nouă. Că Domnul Dumnezeu ne-a gătit nouă viaţă în ceruri şi Însuşi ne cheamă pe noi la ea. Iar noi, să nu facem spre plăcerea trupului nostru, petrecând în mâncări, cu băuturi, în somn şi în pofte, în obicei de păcate, în moleşire trupească şi în lenevire, ca să nu pierdem Împărăţia Cerurilor şi pe Cel Ce ne-a chemat la dânsa.

~Că El a gătit nuntă fiului Său, adică Împărăţia Cerurilor, şi a trimis pe slugile Sale să ne cheme, adică pe Prooroci, pe Apostoli şi pe Mucenici.

Iar noi ne lepădăm, zicând: “Mi-am luat femeie şi nu pot să merg”. Sau, iarăşi: “Boi mi-am cumpărat, şi mă duc să-i încerc”. Şi, încă: “Moşie mi-am cumpărat şi mă duc să o văd”. Şi astfel, cu alte lucruri ale vieţii acesteia, ne lepădăm de veşnica viaţă. Şi nu auzim pe Domnul, Cel Ce grăieşte: “Nu vă îngrijiţi pentru ziua de mâine, ce veţi mânca, şi ce veţi bea, sau cu ce vă veţi îmbrăca…” Acestea gândindu-le fraţilor, să ne deşteptăm ca din somn şi să~mergem pe calea cea strâmtă, care ne duce pe noi la Împărăţia Cerurilor. Să dăm trupurile nostre la osteneli, la post, la rugăciune, la înfrânare, la curată nevoinţă. Că Împărăţia Cerurilor cu anvoie este a o câştiga, şi cei ce se ostenesc ajung la ea. Ci să ne silim, întru acest scurt veac, şi să nu-i facem spre plăcere stricăciosului nostru trup. Eu nu zic să ardem în foc pentru cereasca vieţuire – şi nu fie aceasta! – ci să ne ostenim şi să ne uscăm trupurile noastre pentru ea. Că a zis Domnul: “Dacă grăuntele de grâu, căzând pe pământ, nu va muri, apoi singur va rămâne, iar de va muri, mult rod va face”. Arătat a zis: “De nu vom omorî poftele~noastre cele trupeşti, nu vom putea să facem roduri cereşti”. Că cel ce nu-şi iubeşte sufletul său în veacul acesta, îl va afla pe el în viaţa cea veşnică.

Deci, aceasta auzind-o, să ne nevoim. Iar de veţi zice că suntem neputincioşi, tu întâi să faci începutul nevoinţei, numai după puterea ta, precum poţi. Că, văzându-ţi Dumnezeu nevoinţa, îţi va da ţie ajutor şi la celelalte fapte bune. Drept aceea, să nu ne depărtăm de la nevoinţă. Că, oare, lungă este viaţa noastră? Au nu-i ea de cincizeci de ani, sau şaizeci sau şaptezeci, cel mult o sută, şi, oare, mult ne este nouă a ne osteni? Deci, aici, puţin să ne ostenim, iar acolo,~la Ceruri, în veci vom împărăţi. Sau dimpotrivă: aici, puţin vieţuind cu slavă, bine hrăniţi, bând şi trupeştile pofte făcându-le, fără de înfrânare, acolo, pe veci vom fi daţi la osândă. Drept aceea, să ne îngrijim, că Hristos Însuşi, Împăratul împăraţilor şi Domnul tuturor, ne cheamă pe noi, nu un om. Deci, spre Dânsul să întraripăm mintea noastră şi, aici, să vieţuim cu dumnezeiasca înţelepciune: cu post, cu rugăciune, cu osteneală şi cu răbdare, plângându-ne pacatele noastre şi pururea înaintea ochilor avându-L pe El şi ziua judecăţii. Şi să nu slăbim grija noastră şi, precum am început, aşa să şi sfârşim. Că a zis~Domnul: “În ce te voi afla, întru aceea te voi şi judeca”. Să păzim deci, iubiţilor, în inimile noastre, cuvintele acestea şi să nu slăbim aproape de moarte. Că nu ştim când va veni ceasul morţii şi va răpi pe fiecare din noi. Şi, de va găsi sufletul nepregătit, va fi osândit în focul cel veşnic. Iar de ne va afla pe noi moartea întru pocăinţă, atunci, scăpând de toată scârba, vom dobândi bunătăţile cele de obşte, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.