Proloage – 21 Iunie – Despre un staret duhovnicesc, care a scris multe cuvinte de mantuire

Era un staret sfant si purtator de Dumnezeu, in muntele Olimpului, si la el, veneau multi frati, ca sa auda cuvant de mantuire. Deci, stand aceia, iar Sfantul staret vorbindu-le cele spre mantuire sufleteasca, a venit, din lume, un mirean simplu si, inchinandu-se, sta de fata. Iar staretul, cautand spre dansul, l-a intrebat: “Cu ce trebuinta ai venit la mine?” Si a raspuns: “Am venit, la sfintia ta, cinstite parinte, ca sa marturisesc pacatele mele cele nenumarate.”

~Apoi, i-a zis lui: “Spune inaintea tuturor, nu te rusina”. Deci, a inceput a spune unele ca acelea, ce nu sunt vrednice sa intre in auzul omenesc, nici sa se dea in scris. Iar, dupa ce a sfarsit el de spus toate, cu lacrimi, sta intristat, privind in jos, cu inima sfaramata. Si staretul, gandindu-se catva timp, i-a zis lui: “Oare, vrei, fiule, sa te imbraci in sfantul chip?” Iar el a zis: “Da, parinte, il doresc si am imbracamintea, anume pregatita, pentru aceasta trebuinta.”

Deci, dupa ce l-a invatat pe el sfantul staret si i-a facut randuiala cea obisnuita, l-a imbracat pe el in sfantul chip monahicesc. Si l-a~eliberat, zicandu-i: “Sa mergi, fiule, cu pace si, de acum, sa nu mai gresesti.” Iar el, inchinandu-se pana la pamant, s-a dus, slavind pe Dumnezeu. Deci, calugarii, minunandu-se, l-au intrebat: “Cum se face, cinstite parinte, ca marturisind el atat de multe pacate inaintea noastra, a tuturora, nu i-ai dat lui, nici cat de putin canon?”

Iar el le-a raspuns: “O, fii preaiubiti, oare n-ati vazut pe barbatul acela infricosator, stand de partea cealalta, a carui fata ii era ca fulgerul si hainele lui albe ca lumina? Si avea acela, si cerneala in calimari.

~Si, apoi, n-ati vazut pe omul acela, cum si-a marturisit toate pacatele, inaintea smereniei mele si inaintea voastra, a tuturora, si cum ingerul, cu condeiul, i le-a sters? Deci, de vreme ce Iubitorul de oameni, Milostivul Dumnezeu, i-a iertat lui toate greselile acelea, apoi, cine sunt eu, pacatosul, ca sa-i dau aceluia epitimie sau canon?”

Si, acestea auzindu-le, calugarii s-au inspaimantat, si s-au inchinat cinstitului staret, multumind Domnului nostru Iisus Hristos. Si, marind bunatatea si iubirea Lui de oameni, s-au dus, minunandu-se mult de lucrurile cele preaslavite ale Dumnezeului nostru.