Proloage – 21 Iulie – Cuvânt despre pocăinţă şi milostenie

Până ce esti viu, pocaieste-te, chiar de ai gresi si in ziua cea mai de pe urmă, pe care zaci, trăgându-ţi sufletul si vrand sa iesi din viata aceasta, pocaieşte-te, că nu te va lasa pe tine iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Şi să nu-mi zici, mie: “Cum, sau în ce chip? Că sunt plin şi cuprins de stricăciune si de răni si, in ziua cea mai de pe urmă a vietii mele, putea-voi oare să mă mărturisesc?”. Poti foarte bine, roagă-te si, din casa ta, să randuiesti să se facă milostenie la~săraci. Tu acolo te duci, iar casa ta rămâne aici. Şi să nu-mi zici mie: “Cum mă voi mântui?”, sau: “Cum mă voi curăţi?”. Când Dumnezeu lucrează, nu pune tu hotare. Că-ţi zice: “Daca tu n-ai ajuns sa te ingrijesti de sufletul tau, fiind în viaţă, apoi, macar la sfarsitul vietii tale, sa poruncesti la ai tăi, să dea la săraci, şi ajutători să ţi se facă ţie ai tşi, prin milostenii şi jertfe.

Şi să scrii, în aşezământul tău, ca, împreună cu fiii tâi şi cu neamurile tale, să fie Părtaş la moştenirea ta şi Stăpânul Ceresc, Cel Ce a zis: “Pe săraci să hrăneşti, şi Eu, pentru ei, voi fi chezaş şi nu te voi lipsi de Împărăţia Cerurilor”.

~Deci, să nu socotească nimeni, ca o minciună, milostenia făcută după moarte, pentru că este bună, bine placută şi primită la Dumnezeu.

Căruia I se cuvine slava în veci! Amin.