Proloage – 21 August – Despre fuga de iubirea de desfătări şi de lenevire (Cuvânt din Pateric)

Un oarecare staret, avand dar duhovnicesc, zicea că, la inceput, de cand au venit in partile acelea, intrand in vestita cetate Antiohia si, indemnat de multa sa credinţă, s-a salasuit in partile de sus, in pestera Sfantului Ioan Gură de Aur, ca să traiasca acolo. Iar, Iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel Ce voia mantuirea sa, ca sa scape el de sminteli si de vrajba, i-a aratat ce se întâmpla in Antiohia, tuturor celor ce traiau acolo. Si iată cum:

“Am văzut o fiară, ca un balaur foarte mare, fiindu-i tot trupul ca~un râu de foc, si gros, care inconjura si zbura prin toata cetatea Antiohiei si manca fara de saţiu pe toti, de la mic pana la mare, pe bărbaţi, pe femei, pe copii, pe preoti, pe calugari, si nu scăpa nimeni de mancarea lui. Insa, acesta era dracul iubirii de desfătări, pe care, vazandu-l, m-am inspaimantat si am fugit afară din cetate.

Deci, am vazut pe cineva care imi zicea: Vei face bine daca vei fugi de aici si te vei sui la munte, căci acest drac are putere numai aici, in cetate, nu şi la munte. Apoi, fugind, am mers la munte, intr-o manastire, dar nu eram inca~deprins cu viata calugareasca si nu ma pricepeam ce voi face. Deci, mi-a venit un gând ca acesta, zicandu-mi să mă socotesc, acum, ca si cand as fi pe vremea Apostolilor, de la inceput, să caut, dar, să vad ce au invatat si ce au propovaduit Apostolii pentru mantuirea oamenilor. Deci, acestea gandindu-le, m-am asezat in manastire si, citind cele patru Evanghelii, mi-am ales, din ele, pentru mine, porunci ale Domnului, si le purtam cu mine pe acestea, neincetat. Si de la inceput, adică, mi-am ales desăvârşita neagonisire, precum se cuvine călugărilor; si, dupa aceea, desavarsita si cu dinadinsul~pustnicie”.

Si toate acestea, adica, le spunea acel mare staret, despre inceputul petrecerii sale in calugarie. Si cele ce a dobandit prin acestea, infricosatoare si mari daruri si descoperiri, nu avem vreme să le spunem acum, asa cum ne-a spus el viata lui, cea mai dinainte. Că si hrană a luat din mana ingerului si alte infricosatoare lucruri, precum zice marele Apostol Pavel, pe care nu este slobod omului sa le grăiască. Numai aceste puţine cuvinte, ne-am silit a le spune, fiindca am slujit noi la un staret mare, ca acesta, care ajunsese la atât de mari daruri.

~Să mai spunem, iarasi, si faptul ca acest mare staret, precum spunea el insusi, a facut o manastire si avea cu sine un ucenic, care petrecea singur in colibă. Iar staretul, singur, se linistea si auzea pe draci strigand si zicand ca s-au suparat pe acesti calugari, că, nu numai de staret nu se puteau apropia, dar nici de ucenicul lui, fiindca risipeste si zideste si nu-l afla pe el stând degeaba.

Acestea graindu-le dracii, staretul a cunoscut cele despre sine, adica, faptul ca darul lui Dumnezeu, cel ce era intr-insul, gonea si risipea pe draci si ei nu puteau sa se apropie de el. Dar, despre ucenic nu se~pricepea ce inseamna acel lucru, că, adica, risipeste si zideste. Iar, dupa ce a înserat, mergand la ucenic, l-a intrebat pe el: “Cum iti petreci vremea?”. Iar el, raspunzand, a zis: “Bine, Părinte”.

Apoi, staretul l-a intrebat pe el despre trândăvie. Iar acesta, arătând cu degetele la nişte pietre, a zis: “Cu aceste pietre, zidesc un zid şi, iarasi, îl risipesc si, aceasta facand-o, nu simt trândăvirea”. Acestea, auzindu-le, marele stareţ a cunoscut pentru care pricină nu puteau dracii să se apropie de el, fiindca nu-l aflau niciodata pe el stând în zadar.

Drept aceea, bine zicea că risipeste~si, iarasi, zideste. Si, de acestea instiintandu-se, staretul si mai mult a indemnat pe ucenic, la un lucru bun ca acela. Iar nouă ne zicea: “Stiu că ucenicul nu avea niciun folos sau câştig trupesc, nici pentru el, nici pentru altii, dar, fiindcă nu statea degeaba, necuraţii draci nu aflau vreme ca să-i faca rau.

Iarăşi, un alt stareţ, de care scrie la Pateric, făcea acelaşi lucru, în alt chip, că, afland o colibă langa un lac, cu trestii, stătea şi impletea cosnite si le arunca pe ele in râu. Si aceasta o facea, nu pentru câştig, ci ca să se osteneasca şi să se linisteasca.

~Dumnezeului nostru, slavă!