Proloage – 20 Noiembrie – Întru această zi, cuvânt despre izgonirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Eudoxia împărăteasa, mâniindu-se pe Ioan Hrisostom din pricina viei lui Teognost, pentru care era mustrată de Ioan, a adunat sinod nedrept, pe Teofil, episcopul Alexandriei, şi pe alţi treizeci şi cinci de episcopi, şi, pe toti i-a câştigat cu daruri, ca să iscălească pentru izgonirea lui Ioan. Iar Ioan era în biserică, învăţând poporul, împreună cu patruzeci de episcopi. Şi venise în acea vreme şi episcopul Epifanie din Cipru, şi împărăteasa, chemându-l, l-a rugat ca şi el să~iscălească la izgonirea lui Ioan. Dar Epifanie a zis: “Chiar dacă toţi vor iscăli, eu nu voi iscăli”. Iar Ioan a scris lui Epifanie, zicând: “Oare şi tu ai iscălit pentru izgonirea mea?”. Iar Epifanie i-a scris, zicându-i: “Răbdătorule de chinuri, biruieşte şi când eşti bătut!”.

Într-acea vreme, Teofil, împreună cu episcopii săi, au judecat pe Sfântul Ioan, hotărând să fie izgonit din scaun, şi, ca nişte lupi, l-au scos pe Ioan cu sila şi l-au surghiunit pe el departe, peste mare. Însă poporul s-a tulburat foarte, că îl iubea pe Ioan, şi l-au adus înapoi. Iar după c câtăva vreme, iarăşi, s-a ridicat furtuna cea dintâi asupra~fericitului, într-o pricină ca aceasta: Pe un stâlp înalt, aproape de Biserica Sfintei Sofia, în mijlocul uliţei celei mari, era făcut şi pus un idol de argint, cu chipul împărătesei Eudoxia.

Şi era obiceiul să se facă acolo prilej de veselie, cu jocuri de tot felul.

Deci, Sfântului Ioan părându-i-se că spre ocara bisericii s-a făcut acel loc de veselie, acolo aproape, a început, cu îndrăzneală, după obiceiul său, să ridice glas asupra celor ce au pus idolul acela acolo şi au poruncit ca acolo să se facă jocuri. Iar împărăteasa, având încă în amintire mânia ei cea mai dinainte asupra Sfântului, auzind cuvintele lui, a început a înţelege că~împotriva ei grăieşte Sfântul, pentru a o defăima. Şi aşa socotind, s-a umplut de mânie şi iarăşi a început a pune sârguinţă să adune sobor împotriva Sfântului Ioan. Iar Sfântul, simţind aceasta, a început mai luminat a grăi despre dânsa, înaintea a toată adunarea: “Iarăşi Irodiada se îndrăceşte, iarăşi se tulbură, iarăşi joacă şi saltă, iarăşi caută capul lui Ioan”.

Iar împărăteasa, auzind acestea, s-a pornit spre mânie şi l-a izgonit pe Ioan, sobor mare făcând şi îmboldindu-l la mânie şi pe împăratul. Iar când a izgonit pe Ioan, a ieşit o văpaie de la Pristol, care a ars biserica şi palatele şi zidurile şi curţile şi, intrând văpaia,~a ars şi palatul în care se adunau dregătorii, pentru ca, din aceasta, tuturor să le fie cunoscut că, nu din întâmplare, ci din mânia lui Dumnezeu s-a făcut o ardere ca aceasta, din pricina izgonirii Sfântului Ioan Gură de Aur. Şi în trei ceasuri, din ceasul al şaselea din zi, până în ceasul al nouălea, mulţime de ziduri preafrumoase şi podoabe de mulţi ani şi nespuse bogăţii în cenuşă s-au prefăcut. Şi niciun suflet n-a pierit din tot norodul, în pojarul acela înfricoşat, şi toţi ziceau că pentru izgonirea Sfântului Ioan, pedepseşte Dumnezeu cetatea cu foc, pentru că, fără de vină, a fost izgonit plăcutul lui Dumnezeu. Iar~vrăjmaşii Sfântului Ioan, împotrivă răspundeau, zicând că cei de acelaşi gând cu Ioan au aprins biserica. Şi mulţi au fost prinşi şi puşi la chinuri de dregătorul cetăţii, care era păgân cu credinţa, încât unii au şi murit. Însă nu s-a aflat nicio pricină de la oameni a acelei arderi cu foc, fără numai din mânia lui Dumnezeu.

Iar pe Ioan l-au surghiunit în Cucuz, cetatea Armeniei, iar acolo toţi jertfeau şi se închinau la idoli şi pe soare îl făceau Dumnezeu. Iar Ioan, pe toţi oamenii ce erau acolo, i-a adus la credinţa creştinească, şi pe un paralitic, ce zăcuse opt ani pe un pat, l-a tămăduit. Deci, auzind de acestea, episcopul Inochentie al~Romei, împreună cu Honorius împăratul, au scris o scrisoare către împăratul Arcadie, zicând: “Pentru aceea s-a pogorât mania lui Dumnezeu peste cetatea ta şi peste voi toţi, că ai izgonit fără de lege pe Ioan. Şi acum, să porunceşti ca să se facă sobor în Tesalonic”.

Iar Eudoxia împărăteasa, auzind aceasta, a pus străji la toate drumurile dinspre Roma, ca să nu lase pe nimeni de la Roma să intre în Constantinopol, ci pe toţi să-i întoarcă. Şi iarăşi, a trimis episcopul Inochentie cinci episcopi, dar straja prinzându-i, i-a trimis înapoi.

Iar fericitul Ioan, din zavistia asupritorilor, a fost dus din Cucuz~în Aras, felurite necazuri făcându-i lui, ca să moară cât mai degrabă. Iar de acolo, l-au dus la un loc pustiu, ce era lângă malul Mării Pontului. Şi i s-au arătat lui pe cale, treaz fiind el, Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, pe care-i văzuse şi mai înainte, fiind el în Antiohia, şi i-au zis lui: “Bucură-te, păstorule cel bun al oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, cel ce eşti tare răbdător de chinuri, că suntem trimişi la tine de Stăpânul cel de obşte, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ca să-ţi ajutăm ţie şi să te mângâiem pe tine în ostenelile tale, pe care le-ai luat pentru curăţia sfaturilor tale. Că ai mustrat pe împărăteasa, care făcea fărădelege, următor~făcându-te lui Ioan Botezatorul, cel ce a mustrat pe împăratul Irod, pentru Irodiada, soţia lui Filip, fratele său. Acum dar, împuterniceşte-te şi te întăreşte, că plata ta multă este în ceruri. Drept aceea, şi noi vestim ţie bucurie mare că, peste puţine zile, te vei duce la Domnul Dumnezeul nostru şi vei fi în odihnă cu Dânsul, în Cereasca Împărăţie. Iar Eudoxia va fierbe în viermi şi te va căuta pe tine spre ajutor şi nu te va afla şi va muri în păcatele ei”. Şi aceasta zicându-i, s-au dus de la dânsul.

Iar, venind ei in Comane, care este un loc la Marea Pontului, afară din cetate, s-au aşezat lângă Biserica Sfântului Mucenic Vasilisc. Iar,~într-acea noapte, i s-a arătat, lui, Mucenicul Vasilisc, şi i-a zis: “Nădăjduieşte, frate Ioane, că mâine amândoi vom fi dincolo”. S-a arătat înca Mucenicul Vasilisc şi preotului bisericii, zicându-i: “Să găteşti loc fratelui Ioan”.

Iar a doua zi, a rugat Ioan pe ostaşi, să aştepte acolo până la al cincilea ceas, dar ei nu l-au ascultat şi au ieşit. Şi, înotând cu corabia ca la treizeci de stadii, s-au întors la biserica de unde au plecat. Iar după ce au venit, îndată fericitul Ioan a cerut luminoase veşminte arhiereşti şi, dezbrăcându-se de hainele sale dintâi, s-a schimbat până la încălţăminte şi, pe acestea, le-a împărţit la cei ce au fost în~corabie cu dânsul. După aceea s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului şi a rostit înaintea celor ce erau acolo rugăciunea cea de pe urmă. Şi, zicând cuvântul cel obişnuit: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, a pecetluit cu “Amin”. Şi-a întins apoi picioarele cele ce alergaseră spre mântuirea celor ce voiau să se pocăiască, mustrând păcatele cele din răutate făcute. Aşa a adormit, cu fericit şi negrăit somn, Sfântul Ioan Hrisostom. Fie să fim şi noi vrednici de pomenirea lui şi, cu rugăciunile lui, să câştigăm Împărăţia Cerului.

Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.