În vremile prigoanelor, când erau chinuiți și uciși creștinii pentru credința întru Hristos, au fost prinși, atunci, și doi frați călugări și au fost aruncați în temniță urmând ca, a doua zi, să-i scoată, să-i chinuie și să-i omoare. Și acești doi frați aveau vrajbă și pizmă unul cu altul. Deci, fiind ei în temniță, unul din ei, umilindu-se în inima sa, a zis celuilalt: “Frate, iată, mâine ne vor scoate pe noi la judecata lor și ne vor chinui și ne vor omorî și vom merge către Domnul. Pentru aceea, de vrajba și pizma ce a fost între~noi, și acum mai este, se cade să o lăsăm și să ne împăcăm și să ne iertăm unul pe altul, acum, mai înainte de moartea noastră, ca să luăm curați fiind, chinurile și moartea pentru credința și dragostea lui Hristos și, așa, ne vom învrednici să luăm cununile muceniceşti, din mâinile lui Hristos și vom fi primiți în ceata mucenicilor”.
Și acestea zicând, i-a făcut lui metanie, după obiceiul călugăresc, zicând: “Iartă-mă, frate, și să fii și tu iertat de mine și de Dumnezeu”. Iar acela, fiind biruit de vrăjmășească pizmă, n-a vrut nicidecum să-l ierte. Iar a doua zi, dacă s-a făcut ziuă, i-au scos pe ei~din temniță, la judecată. Deci, acela care n-a vrut nicidecum să se împace și să ierte pe fratele lui, văzând că vor să-l taie, înspăimântându-se, s-a lepădat de Hristos. Iar pe fratele său care credea în numele Domnului, l-au tăiat.
Iar pe cel ce s-a lepădat de Hristos, l-a întrebat dregătorul, zicând: “Pentru ce, ieri, nu te-ai lepădat de Hristos, ca să nu te fi chinuit?”.
Răspuns-a, lui, acela: “Când am lăsat eu pe Dumnezeul meu și nu m-am împăcat cu fratele meu, atunci și ajutorul Lui m-a lăsat și m-a părăsit pe mine și, rămânând gol de Dânsul, m-am lepădat de Hristos”.
~Deci, aceasta știind-o fraților, împăcați-vă și întru dragoste să petreceți, ca aici cu plăcere dumnezeiască viețuind, veșnicelor bunătăți părtași să ne facem. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.