Proloage – 20 Martie – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Anastasie, egumenul din Sinai, pentru a nu osândi

Să nu osândiți, zice Domnul, ca să nu fiți osândiți. Iată că pe mulți am auzit zicând: “Amarnic mie, cum pot să mă mântuiesc? A posti nu pot, chiar dacă nu dorm nu sunt treaz cu mintea, a-mi păzi curăția nu pot, a mă despărți de lume nu rabd, milostenie nu am; deci, nu știu cum mă voi mântui”. Însă eu îți spun, ție: “Lasă, și ți se va lăsa ție. Iartă, și iertat vei fi. Nu osândi, ca să nu fii osândit, și cu acestea te vei putea mântui. Dacă avere aici nu ai, nici trupul nu voiești să-ți ostenești,~nu osândi, dar, măcar și cu ochii tăi de vei vedea pe cineva greșind. Singur Judecător este Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Pentru că cela ce judecă păcate străine, potrivnic lui Hristos este și antihrist se numește, pentru că răpește judecata lui Hristos. Să nu judecăm, fraților, pe niciunul care greșește, ca să luăm de la Dumnezeu iertare de păcatele noastre. Măcar de ai și vedea pe cineva greșind, să nu osândești, pentru că nu știi cum trece viața aceasta. Tâlharul acela, care a fost răstignit împreună cu Hristos, ucigaș de oameni era, iar Iuda era Apostol al lui Hristos. Însă tâlharul a intrat în Împărăție, iar~ucenicul în gheenă”.

Măcar de ai și vedea pe cineva greșind, să nu osândești, că tu nu știi și fapta lui cea bună. Că mulți au greșit la arătare, iar în taină s-au pocăit. Iar noi păcatele lor le-am văzut, dar pocăința lor nu o știm. Drept aceea, fraților, pe nimeni să nu osândim, ca să nu fim osândiți. Dar, mai ales, pe preot să nu-l osândim, măcar de l-ai și vedea pe el greșind cu ceva; să nu-i zici lui că “păcătos ești și cu nevrednicie slujești”. Ci, să te apropii cu încredere curată și să te împărtășești din Dumnezeieștile Taine, ca să dobândești sfințenia. Pentru că măcar și înger de ar fi acela ce ar aduce Jertfa cea fără de~sânge, dacă te-ai apropia tu cu nevrednicie, chiar îngerul nu te va curăți nicidecum pe tine de păcate. Că, iată, cu adevărat se mărturisește despre Iuda, că din înseși preacuratele mâini ale Stăpânului Hristos a primit Pâinea cea preasfântă, dar, pentru nevrednicia lui, îndată, a intrat într-însul satana.

Aceasta spre dovadă să vă fie vouă că, de nu va osândi cineva, neosândit va fi. Și, pentru aceasta, mulți mărturisesc.

Încă și un bărbat oarecare, în rânduială monahicească fiind, își cheltuia zilele sale întru toată nepurtarea de grijă. Și, întru lenevire viața petrecându-și, de~sfârșit s-a apropiat. Și, după ce s-a îmbolnăvit cu durere de moarte, a ajuns la cea de pe urmă răsuflare, şi nicidecum nu se temea de moartea sa, ci de trup se despărțea cu toată mulțumirea, vesel și zâmbind. Iar frații și părinții ce ședeau lângă el împreună cu egumenul i-au zis, lui: “Noi te-am văzut, pe tine, frate, că întru nebăgare de seamă ți-ai petrecut viața ta. De unde îți este ție, în ceasul acesta înfricoșător, o astfel de nemâhnire și dulce zâmbire, nu știm! Însă, cu puterea lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, întărindu-te, scoală-te de ne spune nouă, ca toți să știm să proslăvim măririle lui Dumnezeu”. Iar fratele, ridicându-se puțin de pe pat, a zis~către dânșii: “Cu adevărat, cinstiți părinți, întru toată nebăgarea de seamă mi-am petrecut viața mea și acum s-au adus înaintea mea, scrise, toate lucrurile mele cele rele și s-au citit. Și mi-au zis, mie, îngerii lui Dumnezeu: “Le știi acestea?”. Iar eu am răspuns, către dânșii: “Adevărat, cu încredințare, le știu, însă, de când m-am lepădat de lume și m-am călugărit, n-am osândit om, nici răutate asupra cuiva n-am ținut, și mă rog să se împlinească, cu mine, cuvântul lui Hristos: “Nu osândiți, ca să nu fiți osândiți, iertați și vi se va ierta vouă”. Pe acestea, dacă le-am grăit îndată, sfinții îngeri au rupt zapisul păcatelor mele, și pentru aceasta, cu bucurie și fără~mâhnire mă duc către Dumnezeu”.

Aceasta zicând, fratele acela și-a dat cu pace sufletul său, Domnului, mult folos făcând la toți. Deci, aceasta auzind-o, fraților, să ne sârguim a nu osândi, nici a avea pomenire de rău, ca Domnul Dumnezeu să nu ne osândească pe noi, nici să pomenească păcatele noastre.