Proloage – 20 Ianuarie – Cuvânt din viaţa Sfântului Eftimie

Sfântul Părinte Eftimie cel Mare, fiind în Lavră în multă lipsă şi neajungere, pentru că toate le împărţea în milostenii, răbda sărăcia cea pentru Domnul, împreună cu fraţii. Deci, s-a întâmplat că, patru sute de oameni pogorându-se de la Ierusalim spre Iordan, s-au abătut în dreapta şi au venit în Lavră, ca o încercare – iconomisind Pronia lucrul acesta, precum se pare, ca să se arate fapta cea bună a Sfântului şi darul cel dat lui de sus. Şi, văzându-i, bătrânul a chemat pe Dometian şi a zis: “Pune înaintea oamenilor acestora să~mănânce”. Iar el a zis: “Nu are chelăria, cinstite părinte, să sature nici zece oameni. Deci, de unde am să dau pâine la atâta mulţime?”.

Iar Cuviosul Eftimie, plin de dar proorocesc, a zis : “Mergi şi fă precum ţi-am zis, că acestea zice Duhul Sfânt: “Vor mânca şi le va prisosi”. Deci, ducându-se Dometian la chelăria cea mică, care se cheamă cămara de pâine, unde fuseseră doar puţine pâini, acum n-a mai putut deschide uşa, că din dumnezeiasca binecuvântare, chelăria era plină până sus, că se vărsau pâinile afară din chelarie şi, neputând deschide, a chemat pe unii din părinţi şi au scos din ţâţâni uşa.

~Asemenea, şi la vin şi la untdelemn, aceaşi binecuvântare s-a făcut. Şi au mâncat şi s-au săturat, şi până la trei luni n-au putut să aşeze uşa chelăriei. Că, precum Dumnezeu n-a contenit a izvorî vadra făinii şi ulciorul cu untdelemn văduvei celei iubitoare de străini, prin glasul proorocului, în acelaşi chip, cu adevărat, şi dumnezeiescului acestui bătrân, pentru osârdia iubirii de străini, o dăruire deopotrivă, întocmai i-a făcut.

Iar Dometian, minunându-se, s-a aruncat pe sine la picioarele bătrânului, rugându-se a lua iertăciune, ca unul ce oarecare împotrivire omenească pătimise. Şi, ridicându-l pe dânsul, bătrânul i-a~zis: “Fiule, cela ce seamănă în binecuvântare, în binecuvântare va şi secera”. Deci, iubirea de străini să nu o uităm, pentru că, prin acestea, precum zice Apostolul, neştiind, unii au găzduit, în loc de străini, pe îngeri. Şi cutează, că – dacă voi şi cei împreună cu voi veţi sluji, după vrednicie, pe toţi cei ce vin la voi, străini şi fraţi, primindu-i cu credinţă – nu va părăsi Domnul locul acesta, de acum şi până în veac. Că, o jertfă ca aceasta îi place lui Dumnezeu.