Proloage – 20 Decembrie – Cuvânt despre pocãinţã, al Sfântului Ioan Gurã de Aur, la apropierea Naşterii Domnului, rostit în ziua când a fost aşezat Patriarh al Constantinopolului (398)

Iată că soseşte, fraţilor, praznicul Naşterii lui Hristos, care, decât toate praznicele, este mai cinstit şi mai înfricoşător. Pentru aceea, eu acum încep învăţătura aceasta ca, adică, să vă curăţiţi de păcate şi, aşa, să vă apropiaţi de Sfintele Taine. Să nu-mi zică, mie, nimeni: “Plin sunt de ruşine, fiindu-mi cugetul plin de păcate”, pentru că destule sunt, adică, aceste cinci zile,~spre curăţire: dacă ne vom pocăi cu adevărat şi de vom priveghea şi vom posti, multe păcate ni se vor şterge. Să nu ne uităm, dar, la vremea cea scurtă, ci la iubirea de oameni a Stăpânului să gândim – de vreme ce, cei din Ninive, numai în trei zile, s-au întors la pocăinţă, şi zdrobirea şi smerenia sufletului lor au putut să potolească mânia aceea.

Şi păcătoasa, într-un ceas, apropiindu-se de Hristos, toate păcatele, cele din lungă vreme, şi le-a spălat. Încă şi iudeilor, care-L cleveteau, pentru că a primit-o pe ea, şi acelora le-a astupat gura, iar pe dânsa de toate relele a schimbat-o şi, dându-i ei îndrăzneală, a eliberat-o. Dar pentru ce a făcut El~aceasta? Pentru că ea, cu minte dreaptă şi cu fierbinte credinţă, din suflet umilit, s-a atins de sfintele şi preacuratele Lui picioare, părul dezlegându-şi, izvorul de lacrimi din ochi slobozind şi mirul tot turnându-l; adică cu aceea ce înşela pe oameni, cu aceea şi-a întocmit şi doctoria pocăinţei. Cu ochii, cu care i-a vânat pe desfrânaţi, cu aceia, acum, a lăcrimat. Împletiturile părului, cu care pe mulţi îi prindea în păcate, cu acelea, acum, a şters picioarele lui Hristos.

Deci, şi tu să faci asemenea, adică, prin acelea prin care ai mâniat pe Dumnezeu, iarăşi, prin acelea să-L şi rogi pe El acum. De l-ai mâniat~prin jefuirea averilor, prin acelea te şi împacă acum cu Dânsul: cele răpite să le împarţi, de la cei năpăstuiţi, încă şi ceva pe deasupra să mai dai. Să zici ca şi Zaheu: “Întorc împătrit acelora pe care i-am năpăstuit”. Iar de ai greşit cu limba, cu aceea acum curate rugăciuni să înalţi şi, pe cei ce te blestemă şi te grăiesc de rău, tu să-i binecuvântezi.

Deci, dacă în acest fel te vei schimba în lacrimi şi în obicei, apoi, nu lungă vreme îţi trebuie de pocăinţă, nici mulţi ani, ci numai într-o zi vei câştiga eliberare. Drept aceea, rogu-vă pe voi, să vă depărtaţi de înşelăciune şi să primiţi fapta bună. Încetaţi cu~răutăţile şi vă făgăduiţi să nu le mai faceţi; şi destul vă sunt vouă acestea spre răspuns.

Eu mărturisesc şi vă încredinţez, nimic alta nu caută, fără numai să arate că celor ce încetează cu păcatele, şi fug de răutăţile cele mai dinainte şi cu adevărat se pocăiesc, milostiv le este Dumnezeu, şi-i primeşte pe ei ca un iubitor de oameni. Ca omul, întru sine, să se despartă de răutăţi şi, mai mult, să nu le mai facă pe acelea. Pentru că iubitor de oameni este Dumnezeu, iartă pe cele dintâi şi nu pomeneşte răutăţile, dacă ne pocăim cu adevărat.

Că, precum femeia care se chinuieşte doreşte să nască, aşa şi~Dumnezeu doreşte să-Şi verse mila Sa asupra noastră. Pentru aceea, să lepădăm toată nedreptatea şi, aşa, să începem a prăznui Naşterea lui Hristos.

Să lepădăm clevetirea şi osândirea. Să călcăm ţinerea de mânie şi invidia şi toate grijile lumeşti. Şi, aşa, întru aceste cinci zile pocăindu-ne, curaţi de toată răutatea să ne apropiem de Cel Curat şi fără de răutate, Dumnezeu, fiecare zicând: “Sufletul meu vreau să-l mântuiesc, ajută-mi mie, Doamne, ca să mă mântuiesc”.

Că ce folos va lua omul măcar de ar dobândi şi toată lumea, iar sufletul său şi l-ar pierde? Însă, aceasta nu spre osândire şi judecată o grăiesc~vouă, ci căutând mântuirea voastră, ca adică să vă izbăviţi de veşnicele chinuri, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, a Căruia este slava acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.