Proloage – 19 Septembrie – Despre mânie (Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur)

Indracirea cea din manie este in acest chip: cu cat mai mult, adica, s-ar certa cineva, cu atat mai multa indreptatire ii trebuie. Caci asa si focul, cand se face mult, atunci mai mult se aprinde; deci sa nu adaugi lemne de foc, cand vrei ca mai repede sa se stinga. Că nu are putere de la sine, mânia, daca n-ar fi altul care sa intarate.

Asa fac si corabierii cand se ridica furtună pe mare; atunci nu mai socotesc marfurile pe care le aruncă. Iar dupa ce se linisteste furtuna, isi aduc aminte de cele ce~le-au aruncat si au multa jale din aceasta. Asemenea, se află si cei ce se mânie: că furtună cumplită este, când mintea lui se tulbura si ramane afara de sine si nu simte ce face, chiar daca ar grai si cuvinte rele. Iar dupa ce ii trece lui mânia, atunci se gandeste la cuvintele cele rele pe care le-a grait, si isi cunoaste paguba, rusinea si pierzarea.

Că precum stomacul stricat varsă mâncarea, asa si gura mâniosului aruncă cuvintele rele. Iar multi fac si in alt fel: la mânie si la vrajba sunt grabnici, iar la smerenie sunt lenevosi. Vei zice: acela care este incepatorul certei, aceluia i se cade intai a se smeri. Dar tu, apucand~inainte, sa te supui lui, ca sa-ti fie ţie plată de la Dumnezeu. Că, macar ca nu ai facut tu inceputul răului aceluia, fă tu, acum, inceputul binelui, caci intr-acest chip uneori fac si doctorii, care umblă pe la cei bolnavi, iar nu bolnavii pe la doctori. Asemenea si tu sa faci fratelui cuprins de boala mâniei: sa-i vindeci lui rana mâniei acesteia, prin supunerea ta. Ascultă pe Domnul, Cel Ce a zis: “Cui te loveste peste obrazul stâng, întoarce-i si pe celalalt” (Matei 5, 39).