Proloage – 19 Martie – Întru această zi, cuvânt al lui Atanasie, egumenul Sinaiului, despre aducerea aminte a răului

Mult poate rugăciunea dreptului, care se ajutorează cu fapta. Dar se ajutorează, dacă cel ce se căiește va începe a se osteni, și roade de pocăință a face. Iar, dacă de o parte zidești, iar pe alta risipești, apoi ce folos va fi? Fără numai greutate își dobândește lui. Că mare răutate este ca, adică, să meargă cineva la biserică, având invidie asupra altcuiva: căci, cum o să se roage cu o minciună, zicând la rugăciune: “Tatăl nostru, iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi~iertăm greșiților noștri?”.

O, omule, care grăiești și fără de minte te ostenești la rugăciune, purtând în inima ta veninul vrăjmașului, cum strigi, cu minciună, la Dumnezeu: “Iartă-mi mie, precum și eu am iertat?”. Oare să te rogi ai venit, sau să minți? Oare să câștigi darul, sau mânie să primești? Mântuire voiești să iei, sau osândă? Au nu auzi ce spune preotul, în vremea Dumnezeieştii Liturghii: “Să ne iubim unii pe alții”, adică să lepădăm toate nedreptățile și asprimile inimii? Ce faci, omule?

Îngerii slujind, heruvimii cei cu ochi mulți acopăr Trupul lui Hristos pe Sfânta Masă, și serafimii, cei cu șase~aripi, cântă cântarea întreit sfântă și cu multă frică stau înainte, iar preotul, pentru tot poporul rugându-se, Duhul Sfânt se pogoară și îngerii scriu numele celor ce fără răutate intră în biserică; cum, oare, iubitule, de nu te înspăimântezi? Sau cum ceri iertăciune, iar tu nu ierți. Că de nu vei ierta pe cei ce ți-au greșit ție, nici Domnul nu te va ierta pe tine. Iar de vei ierta, iertat vei fi; și de vei milui, miluit vei fi.

Să nu zici: “De multe ori am iertat pe fratele meu și iarăși rău mă ocărăște și multe răutăți aduce asupra mea și nu pot să-l mai iert pe el”. Nu, iubitule, să nu zici acestea, ci să te asemeni cu Ștefan și cu~Iacov, ruda Domnului, și să te rogi pentru cei ce-ți fac ție rău. Și, Stăpânului tău, Celui Ce a primit moarte pentru noi, să te asemeni; să rabzi răutatea și ocara de la prietenul tău, ca să ți se ierte păcatele cele multe.

Să fugim, fraților, de păcatul cel amar al aducerii aminte de rău, pentru că tot păcatul, în scurtă vreme se săvârșește și degrabă trece, dar pomenirea de rău este o patimă cumplită, înfocată. Că, cineva, ori umblând, ori șezând, ori sculându-se, veninul balaurului în inima sa îl poartă. Cel ce se lasă cuprins de această patimă, nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu și iertării nu se va învrednici.~Că, pentru acela, nicio faptă bună nu se folosește, nici postul, nici milostenia; că pomenirea de rău pe toate le pierde.

Deci, de-ți vei aduce darul tău la Altar, și acolo îți vei aminti de răutate, mergi, mai întâi, de te împacă și, așa, să-ți aduci darul și primit va fi. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.