Rugându-se, oarecând, Cuviosul, către Dumnezeu, s-a făcut un glas către dânsul, zicându-i: “Macarie, încă n-ai ajuns la măsura celor două femei care vieţuiesc împreună în cetatea cea de aproape”. Deci, auzind aceasta bătrânul, şi-a luat toiagul său şi a mers în Cetatea aceea şi, aflând casa lor, a bătut în uşă şi, îndată, una dintre dânsele a ieşit cu mare bucurie şi l-a primit pe el.
Apoi, chemând bătrânul pe~amândouă, a zis către dânsele aşa: “Pentru voi atâta osteneală am îndurat, venind din pustia cea depărtată, ca să înţeleg lucrurile voastre, pe care spuneţi-mi-le mie, netăinuindu-le”. Şi au răspuns femeile, către bătrânul: “Crede-ne pe noi, Sfinte Părinte, că nici în noaptea trecută de patul bărbaţilor noştri n-am fost libere, deci, ce fel de lucruri cauţi de la noi?”. Iar bătrânul stăruia, rugându-le pe ele, să-i arate rânduiala vieţii lor. Iar ele, silite fiind, au zis : “Noi niciun fel de rudenie între noi nu aveam şi s-a întâmplat că s-au însoţit cu noi doi fraţi şi, cu dânşii, cinsprezece ani petrecând în aceeaşi casă, niciun cuvânt rău sau spurcat n-am~zis una către alta, nici nu ne-am sfădit cândva, ci în pace până acum vieţuim. Şi ne sfătuiam cu un gând, ca, lăsând pe soţii cei trupeşti, să mergem în ceata sfintelor fecioare, celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut să-i înduplecăm pe bărbaţii noştri, să ne lase pe noi, măcar că foarte cu multe lacrimi şi rugăminţi i-am rugat pe dânşii. Drept aceea, necâştigându-ne dorirea, am pus aşezământ între Dumnezeu şi între noi, ca niciun fel de cuvânt nesocotit să nu zicem până la moartea noastră”.
Acestea auzindu-le, Sfântul Macarie a zis: “Cu adevărat, nici fecioare, nici măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună~o caută Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe însăşi fapta, şi fiecăruia, după alegerea cea de bună voie, îi dă pe Duhul Sfânt, Cel Ce îndreptează viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască”.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
