A fost un oarecare om în Constantinopol şi acela, îmbolnăvindu-se şi de moarte temându-se, a dat la săraci treizeci de litre de aur şi, pentru acea milostenie, se făcuse sănătos. Dar, din îndemnul diavolului, a început a se mâhni pentru aur, căindu-se de milostenia pe care o făcuse. Şi, spunând aceasta unui om bogat care îi era prieten de aproape, acela i-a zis lui aşa: “Să nu primeşti, omule, nicidecum sfatul acesta rău,~ca nu cumva să mânii pe Dumnezeu, Care te-a vindecat pe tine pentru milostenia ta; ca nu cumva să aducă până şi moartea năpraznică asupra ta şi vei muri fără de pocăinţă”.
Iar acela n-a ascultat, ci încă şi cu mânie s-a îndepărtat. Deci, i-a zis lui, prietenul, aşa: “Dacă nu asculţi cuvintele mele şi cele spre mântuirea ta nu le primeşti, eu îţi voi da ţie un alt sfat”. Iar acela a zis: “Care? Şi în ce fel?”. Iar adevăratul milostivitor i-a răspuns aşa: “Să vii, împreună cu mine, la biserică, şi să zici aşa: ‘Nu sunt eu, Doamne, cela ce am făcut milostenia, ci este milostenia acestuia’. Şi eu îţi voi da ţie treizeci~de litre de aur”. Şi acela a făgăduit că aşa va face. Deci, venind la biserică şi aurul în mâini primindu-l, i s-a jurat precum îi spusese lui şi, ieşind prin uşile bisericii, îndată căzând, a murit. Şi i-a cuprins frică şi cutremur pe toţi cei care s-au aflat acolo, de grabnica osândă a Judecătorului Celui Drept. Deci, clericii sfătuiau pe stăpânul aurului, să-şi ia ce era al său, iar acesta s-a lepădat de el, zicând aşa: “Să nu-mi fie mie nici prin gând a primi una ca aceasta, pentru că ceea ce am dăruit Domnului Dumnezeului meu, a Aceluia este şi întru vistieriile cele de sus s-au scris. Cum, dar, pot eu să-l am pe el în a mea stăpânire? Că aşa de~năpraznic au murit şi Anania, împreună cu femeia lui Safira, când au dat lui Dumnezeu preţul ţarinii lor, pentru că ascunseseră o parte din preţ. Că Dumnezeu nu Se amăgeşte, nici nu Se defaimă”. Deci, auzind, toţi s-au folosit şi au dat săracilor cele treizeci de livre de aur ale mortului.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
