Proloage – 19 Decembrie – Cuvânt din Everghetinos, al lui ava Casian, cã nu trebuie sã învinuim pe draci pentru cele ce greşim, ci pe noi înşine; cã pe cei ce iau aminte, nici dracii nu pot sã-i vãtãme, mare fiind ajutorul cel de la Dumnezeu

Zis-a ava Serinu că dracii nu pun în gândul oamenilor toate patimile deodată, ci fiecare patimă are duhurile ei deosebite şi hotărâte, care o seamănă pe ea în gândul omului. Că unele duhuri se veselesc în necurăţenii şi în dulceţile întinăciunilor, iar alte duhuri se bucură în defăimări, la iuţime şi la turbare; altele, la necaz; altele, în slava deşartă, şi altele, la mândrie.~Şi fiecare din aceste duhuri, doreşte să pună în gând ceea ce vede că primeşte sufletul mai cu dulceaţă.

Şi aceste duhuri nu-i supără pe toţi deopotrivă, nici răutatea lor nu o seamănă deopotrivă, ci foarte felurit, după vremuri şi locuri, după prilej şi după om. Unele altora sau îşi ajută, sau îşi dau loc. Nu păzesc un şir şi o rânduială, unele faţă de altele. Că se zice: “Căuta-vei la cei răi pricepere, şi nu vei afla”. Însă, pe cât se poate, îşi dau oarecare înlesnire unele altora, în lupta lor împotriva noastră. Şi, fiecare duh îşi păzeşte rânduiala sa şi, aşa îl asupreşte pe om, iar, dacă este înfrânt, va pleca de la el, dar pe alt duh, mai~cumplit, spre răzbunare, i-l lasă.

De asemenea, trebuie şi aceasta să ştii: că nu toţi dracii sunt la fel de sălbatici, sau au aceeaşi putere. Ci felurită este la ei şi lucrarea şi puterea, şi felurită este şi ispitirea cu nevoitorii lui Hristos: cu cei ce sunt începători în fapte bune şi încă slabi, se luptă duhuri mai slabe, iar când acestea sunt biruite, atunci le urmează o treaptă de mai mari luptători. Că, dacă nu, s-ar fi făcut după măsura puterii omeneşti şi nevoia luptei, nimeni dintre nevoitori n-ar fi putut răbda cumplita sălbăticie a unor atât de mulţi diavoli războinici ca aceştia. Nici n-ar fi putut sta omul împotriva pândirii celor cu vicleşug,~diavolilor, de n-ar fi stat mai întâi Hristos, Iubitorul de oameni, Mijlocitorul şi de nevoinţă puitorul şi Judecătorul, potrivind, după a noastră putere luptele unei nevoinţe, şi pornirile celor covârşitoare ale vrăjmaşului oprindu-le, şi întorcându-le, şi pe noi nelăsându-ne – după cuvântul scris – a fi ispitiţi peste putinţa noastră. Ci, împreună cu ispita a făcut şi sfârşitul ei, ca s-o putem suferi.

Şi noi credem că înşişi dracii, nu fără de osteneală şi durere săvârşesc această luptă, că au şi ei griji şi mâhnire. Şi cu osebire când se lovesc în luptă cu anumiţi bărbaţi tari, răbdători şi împotrivă~râvnitori. Despre acestea şi Apostolul mărturiseşte, zicând: “Nu ne este nouă lupta împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva începătoriilor, a stăpâniilor şi celelalte”. Şi iarăşi: “Aşa lovesc, nu ca bătând văzduhul”. Şi în alt loc: “Nevoinţa cea bună m-am nevoit”. Iar unde este nevoinţă şi luptă şi ceartă, este nevoie de amândouă părţile care se împotrivesc, adică de grijă, de osteneală şi de durere. Şi precum noi, biruindu-i pe dânşii, ne bucurăm, iar fiind biruiţi ne întristăm, aşa şi aceia pătimesc. Şi, de cele ce pe noi ne biruie se veselesc, iar de cele ce, mult trudindu-se, nu le pot asupra noastră, ci sunt biruiţi,~se amărăsc şi se întorc la dânşii cu ruşinea înfrângerii. Şi astfel se împlineşte ceea ce stă scris: “Întoarce-se-va durerea lui pe capul lui”. Şi iarăşi: “Cursa, pe care în ascuns a întins-o, să-l prindă pe el”.

Că Proorocul David, pe acestea toate ştiindu-le şi cu ochii cei dinlăuntru privind la nevăzutul război şi ştiind că se bucură vrăjmaşul pentru căderea noastră, zicea către Dumnezeu: “Luminează ochii mei, ca nu cândva să adorm întru moarte, ca nu cândva să zică vrăjmaşul meu: “L-am biruit pe dânsul”. Cei ce mă necăjesc se vor bucura, de mă voi poticni”. Şi iarăşi: “Să nu se bucure de mine cei~ce mă vrăjmăşesc cu nedreptate. Să nu zică în inimile lor: “Bine, bine sufletului nostru”. Nici să zică: “Înghiţitu-l-am pe dânsul”. Încă şi ruşinea lor, de care se ruşinează când sunt biruiţi, vorbind către Dumnezeu David o cântă: “Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută cele rele mie”. Iar Ieremia zice: “O, de s-ar ruşina vrăjmaşii mei şi să nu fiu ruşinat eu. Să aduci peste dânşii mânia Ta şi, cu îndoită sfărâmare, sfărâmă-i pe dânşii”. Cu adevărat, îndoit se vor şi sfărâma, când de noi biruiţi vor fi dracii. Întâi, că oamenii cuceresc sfinţenia, în vreme ce ei pe aceasta având-o au pierdut-o, iar al doilea că, duhuri fiind ei, de cei trupeşti şi~pământeşti sunt biruiţi.

Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.