Proloage – 18 Octombrie – Întru această zi, cuvânt despre o femeie, care a venit la Cuviosul Neofit să se mărturisească

Cinstitul Neofit, îmbunătăţitul monah şi preotul lui Dumnezeu, care viaţă pustnicească petrecea, însuşi ne-a spus oarecând: O femeie slăvită, după moartea bărbatului ei, adunându-şi în gânduri păcatele sale şi aducându-şi aminte de ceasul morţii şi luând aminte şi la înfricoşata judecată, a mers la un călugar Neofit şi, închinându-se lui, i-a zis: “Am venit la sfinţia ta, cinstite părinte, ca să-mi mărturisesc păcatele mele”. Iar el n-a voit, şi i-a zis: “Mie nu-mi este~cu putinţă, fiică, să iau aminte la faptele femeieşti”. Iar ea a zis: “Sfinte părinte, Domnul Iisus Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, îmbrăcandu-Se în chipul nostru, n-a lepădat pe desfrânata ce venise la Dânsul sărutându-I cu lacrimi cinstitele Sale picioare şi mărturisindu-şi, Lui, păcatele sale. Iar tu mă îndepărtezi pe mine, care voiesc a mă pocăi şi a mă mântui?”.

Deci, aceasta auzind, stareţul i-a răspuns ei şi i-a zis: “Dacă aşa îmi grăieşti mie, fiică, şi cu credinţă ai venit la nevrednicia mea, să mergem în biserică şi spune, cu inima înfrântă, către Iubitorul de oameni, Milostivul Dumnezeu,~faptele tale, auzindu-le şi eu, prostul bătrân, unele ca acelea”. Şi ea, venind împreună cu stareţul în biserică şi rugându-se, s-a închinat stareţului şi sta tăcând. Iar stareţul o îndemna pe ea şi zicea: “Ce este aceasta fiică, că de dimineaţă mi-ai silit a mea smerenie, ca să te primesc, şi acum nu-mi spui nimic?”. Iar ea a răspuns: “Nu îndrăznesc a-ţi spune, cinstite părinte, că m-a cuprins un gând necunoscut.

Iar stareţul i-a zis: “Scrie-l pe el cu toată slobozenia şi eu voi citi hârtia aceea, înaintea Domnului Dumnezeu, Care iartă, după multa mila Lui, păcatele noastre”. Şi a zis femeia: “Nici aceasta nu o pot face,~pentru multele mele fapte de ruşine”.

Şi i-a zis stareţul: “Dacă nici aceasta nu o poţi face, apoi, eu, îţi voi pomeni ţie câte pacate se fac în viaţa omenească, zicând câte unul şi întrebând dacă aşa oare făcut-ai, sau altceva?”. Iar ea i-a răspuns: “Cu darul lui Dumnezeu şi cu sfintele tale rugăciuni, nimic din cele ce-mi grăieşti n-am făcut, ci altele sunt păcatele mele”.

Iar el a zis: “Dacă sunt altele, apoi eu nu sunt ştiutor de inimi, nici tainele omeneşti nu le ştiu”. Şi ea a zis: “Roagă-te pentru mine, ca să facă Dumnezeu cum va voi El”. Şi, aceasta zicând, s-a închinat stareţului.

~Iar ea mergând pe uliţă, a văzut pe un călugăr bătrân slăbănog, zăcând pe pământ şi cu totul neîngrijit, şi i-a zis lui: “Oare voieşti să te iau în casa mea, unde te voi odihni bine, ca să te rogi lui Dumnezeu pentru a mea nevrednicie?”. Iar el a zis: “Voiesc, stăpână, să faci milă cu mine, ticălosul”.

Deci, ea intrând, a gătit un pat şi, trimiţând, a cumpărat haine călugăreşti. Şi a poruncit slugilor să ia pe călugărul cel slăbănog şi, ducându-l la spălător, să-l spele pe el şi să-l îmbrace în hainele cele noi, aducându-l, să-l pună în patul cel gătit pentru dânsul. Şi, aceasta făcând-o, îi slujea lui acolo, ungându-i rănile şi tămăduindu-le.

~Iar, după câtăva vreme, sosind Joia cea Mare a Mântuitoarelor Patimi, a zis femeia către bătrânul acela: “Un lucru vreau să fac, părinte: să-l suferi şi să nu zici nimic”. Iar el a zis: “Cum vei porunci stăpâna mea, aşa voi face”. Şi, sosind ceasul dumnezeieştii slujbe, iar în bisericuţa casei ei făcându-se Sfânta Liturghie, preotul îndată a început a citi Evanghelia, zicând: “Venind Iisus în Vitania în casa lui Simon cel lepros, s-a apropiat de dânsul o femeie desfrânată, având o sticlă cu mir scump…”. Iar când zicea preotul aceasta, stăpâna casei a luat un vas cu mir şi, apropiindu-se de călugăr, l-a turnat pe picioarele lui, şi sărutându-le, le-a~udat cu lacrimi şi cu părul capului ei le-a şters şi şi-a mărturisit păcatele sale.

Deci, aceasta aşa făcându-se, a fost un cutremur înfricoşat, nu în toată cetatea, ci numai în casa ei, iar după cutremur un glas zicând: “Iartă-ţi-se ţie păcatele tale!”. Iar după ce a venit acel dumnezeiesc glas, s-a sculat călugărul sănătos cu totul, neavând nicio bubă, nici rană pe trupul său, slşvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care face înfricoşătoare şi mari minuni.

Iar acea fericită femeie şi-a luat iertare de păcatele sale, din mila lui Dumnezeu cea neasemuită. Şi, petrecând ceilalţi ani ai vieţii sale în pocăinţă, s-a mutat la Dumnezeu,~Cel Ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, că nu voieşte moartea păcătosului, ci întoarcerea lui o aşteaptă.

Drept aceea şi noi, fraţilor, ştiind mila Mântuitorului nostru, să ne sârguim a avea pocăinţă, înfrânare şi dragoste şi să nu ne deznădăjduim de a noastră mântuire, măcar că şi foarte păcătoşi suntem. Să ascultăm pe Domnul, Cel Ce a zis: “De şaptezeci de ori câte şapte pe zi de ar greşi cineva, pocăinţă să ceară!”. Şi în orice ceas greşiţi, întru acelaşi ceas să vă mărturisiţi, nu ca unul către altul, ci ca Însuşi lui Dumnezeu. Să muiem ţarinile inimilor noastre şi~să semănăm fapte bune şi să ne curăţim cu lacrimile, ca să nu fim ruşinaţi, înaintea Înfricoşătorului Judecător.