Proloage – 18 mai – Despre rabdare – cuvant al Cuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul

Un frate povestea ca era un om intr-o cetate si aceasta avea un argat cu sine, in care avea toata increderea. Acestuia i-a venit gandul ca sa se duca la viata monahiceasca, iar stapanul sau facea tot ce putea ca sa-l abata de la un gand ca acesta, fiindca tanarul era omul lui credincios. Dar n-a putut sa-l tina pe tanar.

Deci, lepadandu-se de lume, tanarul a intrat intre frati. Dar, dupa putini ani, a inceput a fi ispitit~sa se intoarca in lume si, lasandu-si chilia sa, s-a dus la stapanul sau pentru a-i cere sfat. Si l-a primit barbatul acela pe fratele cu dragoste, o data si de doua ori. Iar, dupa a treia cercetare, fratele, lasand chipul fatarniciei, a aratat barbatului patima cea ascunsa in inima sa, zicand: “De vreme ce nu mai pot suferi jugul vietii monahicesti, te rog pe tine, doamne, primeste-ma pe mine, iarasi, la tine si sa ma ai pe mine dupa randuiala cea dintai, fiindca nadajduiesc sa port si mai multa nadejde, de lucrurile tale, decat odinioara. Ca auzisem, de la tine, ca si pe fiica ta vrei sa mi-o dai ca sotie.” Iar barbatul acela a raspuns catre el:~”Daca lui Dumnezeu nu i-ai pazit credinta, mie, cum poti sa mi-o pazesti?” Iar el, de cuvantul acesta ranindu-se, ca de un bici, s-a intors la chilia sa. Deci, sa nu ne ingreuiem, rabdand ostenelile, ca scris este: “Cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera.” (Ps.125,5). Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.