Proloage – 18 Ianuarie – Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei

Sfântul acesta Chiril, om fiind, măcar că era atât de înaintat în sfinţenie, avea încă oarecare patimă omenească, dar a îndreptat-o pe aceasta în chip minunat. Ascultaţi care era patima şi îndreptarea ei: Fiind marele Chiril rudenie şi nepot Patriarhului Teofil – vrăjmaşul Sfântului Ioan Hrisostom (Gură de Aur) – şi crezând adevărate toate mincinoasele învinuiri pe care le grăia unchiul său Teofil contra Sfântului Ioan Hrisostom, nu din~răutate, ci din prea mare încredere în unchiul său, fericitul Chiril se pornise şi el asupra sfinţitului şi dumnezeiescului Hrisostom, având mânie asupra lui, nu numai când acesta trăia, ci şi după moartea lui. Pentru aceasta, nu voia nici să-l pomenească în pomelnicele celorlalţi patriarhi, precum era şi este obiceiul.
Deci, Apotic, atunci Patriarh al Constantinopolului, a scris către fericitul Chiril o scrisoare, arătând că şi el a fost o vreme vrăjmaşul lui Hrisostom, dar, mai pe urmă, cunoscând nevinovăţia şi curăţia acelui bărbat sfânt, s-a pocăit de greşeala lui şi a pomenit numele lui Hrisostom împreună cu ceilalţi~Sfinţi, şi-l sfătuia frăţeşte pe Sfântul Chiril, să scrie numele lui Hrisostom în pomelnice şi să-l pomenească. Însă Chiril nu-l asculta, nevoind să defaime sinodul ţinut împotriva lui Hrisostom, pe vremea unchiului său Teofil.
A mai scris către Chiril Patriarhul şi Sfântul Isidor Pelusiotul, ca unul ce-i era rudenie şi mai bătrân cu vârsta, sfătuindu-l că nu se cuvine a judeca pe cineva din oameni, până nu va cerceta el singur amănunţit pricina şi greşeala omului aceluia. Încă şi altă epistolă a mai scris Sfântul Isidor către Chiril, în care-i zicea: “Mă numeşti că sunt părintele tău şi mă tem de osândă. Ascultă-mă pe mine, să nu te~osândeşti şi tu de Dreptul Judecător, Cel Ce nu caută la faţă; leapădă-ţi mânia asupra celui mort şi nu tulbura Biserica celor vii, pricinuindu-i nelinişte”. Deci, citind scrisorile Sfântului Isidor, a început fericitul Chiril a se îndrepta şi a-şi cunoaşte greşeala.
Dar s-a îndreptat desăvârşit, având un vis ca acesta: I s-a arătat Sfântul că se află într-un loc de negrăită frumuseţe şi bucurie. Vedea acolo pe Avraam, Isaac şi Iacob şi Sfinţi mulţi din Legea Veche şi din cea Nouă a Evangheliei. Şi a văzut în acel loc o biserică luminată, de neîntrecută frumuseţe, iar înăutru popor mult, care cânta o dulce cântare. Şi, intrând Sfântul în~biserică, s-a umplut cu totul de bucurie şi de dulceaţă în inima sa, că vedea pe Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, de îngeri mulţi înconjurată, şi strălucind de negrăită slavă. Mai vedea acolo şi pe Sfântul Ioan Hrisostom, stând aproape de Născătoarea de Dumnezeu, cu mare cinste şi strălucind cu minunată lumină, ca un înger al lui Dumnezeu, şi ţinând în mâini cartea învăţăturilor sale. Şi mai erau şi alţi bărbaţi slăviţi, mulţime, care stăteau cu dânsul ca nişte slujitori, înarmaţi toţi, ca şi când aveau de dat o luptă oarecare. Deci, dorea fericitul Chiril să se închine Stăpânei, Născătoarei de~Dumnezeu, şi pornind, a alergat spre ea, să-i facă închinăciune, dar îndată Sfântul Ioan, împreună cu purtătorii săi de suliţi, au alergat cu mânie împotriva lui şi nu numai că l-au oprit de a se apropia de Maica Domnului, dar şi din biserica aceea l-au izgonit. Şi cum stătea Sfântul Chiril, frământând întru sine mânia sa contra Sfântului Ioan Hrisostom, care-l izgonise din biserică, iată, a auzit pe Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, mijlocind către Sfântul Ioan, să-l ierte şi să nu-l gonească din biserica aceea, zicând: “Iartă pe Chiril, a zis Preasfânta către Ioan, că din necunoştinţă a luat pornirea lui cea rea împotriva ta şi vei vedea, când~îşi va da seama, că din neştiinţă a ajuns la acea pornire rea”.
Dar Ioan se arăta că nu primea să-l ierte. Atunci, Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu a zis către Sfântul Ioan: “Pentru dragostea mea, iartă-l, că mult s-a nevoit pentru cinstirea mea, ruşinând şi înfruntând pe Nestorie, ocărâtorul meu, iar pe mine, Născătoarea de Dumnezeu, propovăduindu-mă oamenilor. Iartă-l, că mult s-a ostenit pentru mine”. Acestea auzindu-le Hrisostom, de la Născătoarea de Dumnezeu, îndată s-a îmblânzit şi, chemându-l înlăuntru, a îmbrăţişat pe Sfântul Chiril, ca un prieten pe prietenul său, şi cu dragoste îl~săruta. Şi astfel s-au împăcat şi s-au împrietenit Sfinţii amândoi, în visul acela, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.
Deci, Sfântul Chiril, deşteptându-se şi socotind în amănunt acest vis, s-a pocăit mult, şi singur se certa pe sine, pentru o patimă deşartă şi nesocotită împotriva unui bărbat sfânt şi bineplăcut lui Dumnezeu. Şi, adunând îndată pe toţi episcopii Egiptului, a făcut mare sărbătoare lui Hrisostom, a scris numele lui în diptice şi-l pomenea împreună cu Sfinţii cei mai mari, şi în fiecare an îl fericea pe el cu cuvinte de laudă. Şi aşa s-a ridicat pata aceasta de pe sfinţenia Sfântului Chiril.