Proloage – 18 Februarie – Întru această zi, cuvânt de învățătură al Sfântului Efrem, către călugări

Însă tu, prietene, de vreme ce te-ai lepădat de lume, pentru ce, dar, mai cauți odihnă lumească? Că, Dumnezeu, nu pentru necaz te-a chemat pe tine? Iar tu răsfățare cauți? La golătate ești chemat, iar tu haine bune cauți. Spre însetare ești chemat, iar tu băutură cauți. La război ești chemat, iar tu nu te saturi de somn. Spre plângere și tânguire ești chemat, iar tu joci și râzi. La dragoste ești chemat, iar tu urăști pe fratele tău. La supunere ești chemat, iar tu grăiești~împotrivă. Moștenitor al Împărăției Sale te-a numit, iar tu cele trupești cugeți. Și ce-I vei răspunde Lui, la înfricoșătoarea zi, cea mai de pe urmă?

Ori, ești sihastru la liniște? Adu-ți aminte, dar, de cei ce sunt în temnițe, că nu numai închiși sunt, ci fiare pe grumajii lor poartă, iar alții, fiind și în obezi, bătuți sunt.

Sau, pustnic ești? Adu-ți aminte de păstorii de oi, ce fel de primejdii ridică și rabdă prin pustietate și prin munți, că iarna sunt strâmtorați de ger, iar vara sunt arși de zăduful soarelui. Cel ce a câștigat răbdarea se atinge de toate faptele bune, că se bucură în necazuri, și în primejdii este iscusit;~întru năpastă se veselește, la ascultare este gata, în dragoste deplin, în vorbire de rău slăbește, la ocări se smerește, la liniște viteaz, la cântări neleneș, în postire gata, întru rugăciuni silitor, prin răbdare, la ascultare vesel, la nevoie sprijin tare, la răspunsuri negrabnic, în viață osârdnic, la umblări frumos, bun în adunarea fraților, la răspunsuri plăcut, la privegheri gata și osârdnic către străini, cunoscător al celor neputincioși, la întâlniri întâmpinător, treaz la înțelegeri și la tot lucrul deștept.

Că tot cela ce a câștigat răbdare și-a câștigat nădejde, și cu toate faptele este împodobit, unul ca~acela. Și, unul ca acesta, cu multă îndrăzneală strigă către Dumnezeu, zicând: “Așteptând, am așteptat pe Domnul și S-a plecat spre mine” (Psalmi 39, 1). Deci, pe o cale ca aceasta să mergem, pe care merg toți cei ce au iubit pe Dumnezeu. Călătoria acestei căi a vieții este cu necazuri, însă odihnă fericită este. Călătoriile căii acesteia sunt acestea: pocăința, privegherea, rugăciunea, smerita înțelepciune, sărăcia duhovnicească, neîngrijirea peste măsură a trupului, îngrijirea sufletului, culcarea pe jos, tăcerea, mâncarea uscată, foamea, setea, golătatea, milostenia, lacrimile, plângerea, suspinarea, năpasta, osteneala mâinilor, primejdiile,~uneltirile celor răi, a fi clevetit și a răbda, a fi urât și rău a pătimi, a răsplăti cu bine pentru rău, a ierta greșelile celor ce-ți greșesc, a pune sufletul său pentru prieteni, iar, cea mai desăvârșită, a-și vărsa sângele său pentru Domnul.

Fericit cel care nu se îndestulează cu viața lumii acesteia, care din cele dumnezeiești și-a făcut cugetarea lui; fericit acela ce pe pământ s-a făcut ca un înger, asemenea serafimilor, avându-și curat cugetul său totdeauna. Fericit este acela ce, având în minte ziua judecății, se sârguiește, spre vindecarea rănilor sufletului său, prin lacrimi. Fericit este acela ce totdeauna este eliberat, întru Domnul, de toate cele~pământești și vremelnicele lucruri ale veacului acestuia. Fericit este acela ce înainte sporește prin faptele călugăriei și prin înfrânare. Fericit este acela ce are porunca cea înfricoșătoare, spre paza buzelor sale. Fericit este acela ce a urât păcatele și a făcut fapte bune. Fericit este acela ce, întru cele nevăzute și întru cele văzute, pe singur Unul Dumnezeu iubește și toată zidirea Lui. Fericit este acela ce s-a făcut ca un nor, cu totul în lacrimi, stingându-și focul poftelor trupești. Fericit este acela ce și-a vândut toate averile sale și și-a agonisit pe Unul Hristos, Mărgăritarul Ceresc, a Căruia este slava, acum și pururea și în vecii~vecilor! Amin.