Proloage – 18 Decembrie – Întru această zi, cuvânt din Pandoc, despre buna grãire

Cuvintele cele bune, din comoara cea bună a inimii ies. Iar dacă cineva nu-şi va curăţi inima sa de cuvintele cele rele, acela nu poate să grăiască bine de la sine. Că, măcar că i se pare lui a grăi ascultătorilor, cuvintele lui nu sunt primite, ci lepădate, fiindcă nu au darul Sfântului Duh.

Deci, cel ce vrea să folosească cuiva prin cuvinte, să ceară mai întâi, de la Dumnezeu binecuvântare spre deschiderea gurii sale, precum şi Isaia grăieşte: “Domnul mi-a dat mie limba şi învăţătura ca, adică, să~ştiu vremea când se cade a grăi cuvântul”. Şi zice: “Ascultaţi-mă pe mine, ca să vieze întru bunătăţi sufletul vostru”.

Iar la Pilde zice: “Faguri de miere sunt cuvintele cele bune, iar dulceaţa lor este vindecarea sufletului. Şi cel ce le-a cunoscut pe ele, cu lucrul este aflător de bunătăţi şi va iubi gurile celor ce grăiesc cuvinte bune. Că buzele cele dulci acopăr inima cea mâhnită”.

Şi iarăşi a zis: “Cuvântul cel aspru deşteaptă mânie, iar limba celor înţelepţi învaţă cele bune”.

Şi iarăşi: “Din gura drepţilor picură înţelepciune, iar gura celor smeriţi învaţă a mulţumi”.

Şi iarăşi: “Din roada buzelor,~sufletul omului se va sătura de bunătăţi şi, după cuvântul gurii lui, i se va răsplăti. Pentru că buzele cele adevărate îndulcesc mărturia şi, cei ce vor să fie în pace, se vor veseli”.

Iar David zice: “Răspuns-a inima mea cuvânt bun”. Şi tot el: “Domnul va da cuvânt celor ce binevestesc cu putere multă”. Şi iarăşi: “Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta”.

Încă scrie şi Pavel, zicând: “Cuvântul vostru totdeauna să fie cu dar, dres cu sare, ca să ştiţi cum se cade fiecare din noi să răspundem”. Şi către romani, zice: “Am dorit să vă văd pe voi, ca să vă~dau vouă oarecare dăruire duhovnicească, ca să va întăriţi voi şi ca să vă mângâiaţi cu credinţa cea împreună cu noi”. Şi iarăşi: “Rogu-vă, dar, pe fiecare din voi, mângâindu-vă, cu vrednicie să umblaţi înaintea lui Dumnezeu”. Iar celui ce i se pare că a luat darul învăţăturii, să vorbească, dar cu smerită înţelepciune. Ca, zidindu-i pe alţii, pe sine să nu se osândească, adică, precum cel ce a ascuns talantul. Iar cel ce nu a luat un dar ca acesta de la Dumnezeu, să tacă, deci, şi să nu scoată cuvânt deşert din inima sa, ca să nu audă vreodată acest cuvânt: “Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: “Pentru ce propovăduieşti~poruncile Mele şi porţi legea Mea în gura ta, că tu urăşti aşezământul Meu şi cuvintele Mele le nesocoteşti”. “Că omul cel bun, a zis Domnul, din comoara cea bună a inimii sale (adică din Duhul Sfânt) scoate cele bune. Întru Iisus Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.