Proloage – 18 aprilie – Învăţătură pentru mântuirea sufletului

Dacă nu toţi cei botezaţi se mântuiesc, ci numai cei ce fac voia lui Dumnezeu, apoi, arătat lucru este că nici cei ce se călugăresc nu se vor mântui, ci numai cei ce vor păzi cele rânduite călugăriei. Că părinţii au numit cântarea, armă, iar rugăciunea, zid de apărare, şi lacrimile cele fără prihană, botez, iar fericita ascultare au socotit-o mucenicie, fără de care, nimeni din sfinţi n-a văzut pe Dumnezeu.

Şi dovedit lucru este că, fără ascultare nimeni nu va vedea pe~Dumnezeu, măcar că mulţi, neavând cui se supune, au plăcut lui Dumnezeu, precum Maria Egipteanca şi mulţi alţii. Că zic Scripturile: “Cela ce-şi supune trupul, sau duhul, şi face din cugetul său un judecător, acela, mai înainte de împlinirea ascultării, s-a făcut iscusit în sporirea cea nevăzută şi tainică, cea către ascultarea dumnezeieştilor porunci. Că avem şi pe marele Antonie şi pe cei ce de la dânsul s-au luminat, care au scos din această ascultare multă şi tainică cunoştinţă, iar cei ce una ca aceasta n-au câştigat, ci, înca şi de patimi sunt tulburaţi, apoi, aceia fără de ascultare nu vor plăcea lui Dumnezeu.

~Căci, oare, Maria Egipteanca şi alţii, nesupunându-se nimănui nu au văzut pe Dumnezeu? Deci, zicem: Că nu se vorbeste, aici, numai de supunerea cea trupească, ci şi de cea sufletească. Fiindcă, pe nimeni din Sfinţi nu aflăm să nu-şi fi supus trupul lui, duhului. Iar cela ce trupul lui l-a supus duhului, şi mustrarea cugetului o are, ca judecator, acesta ascultător al dumnezeieştilor porunci făcându-se, mai înainte de a umbla în ascultarea cea văzută, a ajuns la ascultarea cea gândită.

Mulţi, supunându-se părinţilor celor trupeşti, sufletul lor l-au făcut rob dezmierdărilor şi dulceţilor, şi~nu s-au folosit cu nimic dintru asemenea supunere. Iar supunerea cea dumnezeiască, pe cea trupească o întăreşte. Şi, cei ce n-au pe cea dintâi sunt tulburaţi de patimi trupeşti, că, fără de cea gândită, a spori nu se poate.

Deci, bine au zis Părinţii, că, fără ascultare, niciunul nu poate să vadă pe Dumnezeu.

Iar patimi sufletesti, au socotit pe acestea: mărirea deşartă, mânia, scârba, trufia, trândăvia şi cele ce se nasc din acestea. Iar patimi trupesti sunt acestea: nesaţul, beţia, iubirea de argint, desfrânarea. Deci, zic aşa. Cei ce sunt tulburaţi de patimile sufleteşti au trebuinţă~de un povăţuitor, om înţelept, puţin îngăduitor la cele trupeşti, ca nu cumva, în zadar şi mai mult să se mândrească, cum că sunt înfrânaţi.

Iar cei ce se luptă cu patimile trupeşti au trebuinţă de un povăţuitor, care să aibă viaţă îngerească şi fără de trup, adevărat înfrânat şi nepătimaş, care cu postul să omoare mişcările cele trupeşti.

Şi, se aseamana, unii ca acestia, cu cei ce au fugit din Sodoma şi au fost povăţuiţi la viaţă, de un înger.