Proloage – 17 Septembrie – Despre mânie şi pocăinţă (Cuvânt din Pateric)

Un frate oarecare avea necaz asupra altui frate, care, intelegand că acela are necaz asupra lui, a mers la dânsul, vrand sa se smereasca, sa-si ceara iertare si sa se impace cu dânsul. Deci, bătând el la usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum sa-i deschida si sa-l primeasca. Iar acesta, daca a vazut ca nu-i deschide, s-a scarbit si el, si, mergand la un batran, i-a spus lui despre acel frate, jelindu-se că are necaz pe el şi a mers la dânsul sa-si ceara iertaciune si să se impace cu dânsul, dar nu l-a primit, nici i-a deschis lui usa. Iar batranul i-a zis lui: “Cauta, fiule, si-ti ia seama că poate ai vreun gand in inima ta, că tu nu esti cu nimic vinovat, nici i-ai facut lui vreun rau, ci el a facut rau si este nevinovat. Si, asa, pe tine insuti te indreptatesti, iar pe el il invinovatesti. Deci, pentru aceasta, nu-i dă, lui, indemn Dumnezeu ca sa-ti deschida si sa te primeasca, fiindca mergi la dânsul nu cu adevarată pocainta, ci cu fatarnicie.
Deci, mergi si pune in inima ta că tu ai gresit si tu esti vinovat, iar pe dânsul dezvinovateste-l si asa ii va da lui indemnare si umilinta, ca sa se smereasca si sa se impace cu tine”.
Si i-a spus lui aceasta povestire: “Erau doi oameni mireni, in Egipt in tinutul Alexandriei si erau amandoi cu bună cucernicie si cu viata buna. Acestia, sfatuindu-se amandoi, au lasat lumea si s-au calugarit impreuna. Si auzind ei citindu-se cuvantul ce este scris in Sfanta Evanghelie, care zice că unii s-au scopit pe sine pentru Imparatia Cerului, si râvnind acelui cuvant, s-au scopit pe sine amandoi. Si, nestiind ei puterea dumnezeiestii Scripturi, li se parea ca mare bunatate au facut ei cu acea fapta, ca s-au scopit pe sine pentru Imparatia Cerului. Iar arhiepiscopul, auzind de acest lucru al lor, i-a despartit pe ei de Sfânta Biserica. Iar ei se razvrateau asupra arhiepiscopului, zicand că pentru oarecare pizmă si fara dreptate i-a despartit pe ei de Biserica si s-au sfatuit sa mearga la Arhiepiscopul Ierusalimului, sa se jeluiasca si sa-si spuna pricina lor si acela ii va binecuvanta si-i va impaca, iarasi, pe ei cu Biserica. Deci au mers la Arhiepiscopul Ierusalimului si au inceput a se jelui pentru strambatatea ce le-a facut lor Arhiepiscopul Alexandriei, de i-a despartit pe ei de Biserică, si spunandu-i si pentru care pricina i-a despartit. Iar Arhiepiscopul Ierusalimului, auzind acestea, a zis lor: Si eu vă despart pe voi. Iar eu, auzind aceasta, s-au necajit foarte.
Si, sfatuindu-se, au zis unul catre altul: sa mergem, frate, la Arhiepiscopul Antiohiei si acela vazand supararea si strambatatea ce tragem, nefiind vinovati, isi va face milă si ne va primi pe noi. Si asa au mers la Arhiepiscopul Antiohiei si i-au spus lui jalba si pricina lor, iar arhiepiscopul, auzind, a zis lor: Si eu va despart pe voi. Iar ei, in loc de nadejdea ce aveau ca-i va bucura acel arhiepiscop, auzira dimpotriva si pe acesta, ca si pe ceilalti, zicandu-le: Si eu va despart pe voi. Si s-au sfatuit aceia sa mearga la Roma, la papa, zicand: Sa mergem, frate, la Episcopul Romei, si el ne va primi pe noi si ne va da izbanda noua faţă de toti ceilalti. Si asa, au plecat, si au mers la Roma, la episcop si s-au jeluit si au spus lui toată pricina lor, si cum toti arhiepiscopii, necautandu-le dreptatea si nevinovatia, i-au despartit pe ei de Sfanta Biserica, fara de nicio pricină sau vină. Iar episcopul, auzind acestea, le-a zis lor: Si eu va despart pe voi. Iar ei, auzind si de la el tot acelasi cuvant pe care l-au auzit de la ceilalti arhiepiscopi, vorbeau intre ei, zicand: “Ce vom face, frate, că acestia sunt uniti toti la un cuvant, fiindca ei se adună in soboare, toti la un loc, si se sfatuiesc si se unesc să fie toţi una si să fie toţi intr-un cuvant. Ci noi, frate, sa mergem la Sfantul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, si sa ne jeluim si sa-i spunem lui toata pricina noastra. Si acela, fiind om sfant si prooroc si cunoscator, ne va cunoaste supararea si nevinovatia noastra si necazul ce tragem fără dreptate, si ne va primi pe noi. Si asa, iesind din cetatea Romei, au plecat si au mers la Cipru. Si daca s-au apropiat de cetatea unde era Sfantul Epifanie, Dumnezeu i-a descoperit, Sfantului, venirea acelor doi calugari si osteneala si pricina lor. Iar Sfantul Epifanie, instiintandu-se despre dânşii, îndată a trimis pe un cleric al sau intru intampinarea lor, ca sa le spuna ca nici in cetatea lui sa nu indrazneasca sa intre, ca nu-i primeste pe ei. Iar ei, auzind aceasta, s-au umilit in inimile lor si s-au smerit pe sine, vorbind unul catre altul si zicand: Cu adevarat, frate, noi am gresit lui Dumnezeu. Si pentru ce, dar, umblam zbuciumandu-ne, vrand sa ne indreptatim noi? Că, iată, aşa precum socoteam noi, toti fara de dreptate si fara de nicio vină, unul după altul, ne despartira pe noi de Sfanta Biserica. Iar acesta, inca nici n-am mers la dânsul sa ne jeluim lui si sa ne spunem pricina noastra, si nici nu ne-a vazut pe noi, ci, fiind el om sfant si prooroc cunoscator, iata ca Insusi Dumnezeu i-a descoperit lui si i-a aratat venirea noastra la dânsul si greseala noastra, pentru care ne-a poruncit noua nici in cetatea lui sa nu intram. Pentru aceea, frate, in zadar ne ostenim noi, umbland sa ne indreptatim, că noi am gresit lui Dumnezeu si Dumnezeu i-a aratat lui greselile noastre. Pentru aceea, nu numai că nu ne primeste pe noi sa vedem fata lui, dar nici in cetate nu ne da voie sa intram. Si asa au inceput a se umili si a plange si a se smeri, cunoscandu-si greseala si pacatul lor. Iar cunoscatorul de inimi, Dumnezeu, vazandu-i pe dânsii că si-au cunoscut greseala lor si ca s-au umilit in inimile lor si se smeresc, căindu-se de pacatul lor, a descoperit si au aratat iarasi si aceasta, Sfantului Epifanie, că si-au cunoscut pacatul si ca se smeresc, căindu-se. Si i-a poruncit lui să trimita ca sa-i cheme si sa-i primeasca pe ei, că si-au cunoscut greseala lor si ca se caiesc.
Si a trimis Sfantul Epifanie la dansii si i-a chemat la sine si, cu multe cuvinte de folos i-a invatat si i-a mangaiat pe ei si i-a primit in Sfanta Biserica si i-a impartasit pe ei cu Sfintele Taine si a scris pentru dânşii la Arhiepiscopul Alexandriei, zicand: Primeste, frate, pe fiii tăi, că adevarat, acum, s-au smerit si s-au pocait. Si asa i-a trimis pe ei la locul lor”.
Această povestire, spunand-o batranul, fratelui, i-a zis lui: “Iata fiule, aceasta este adevarata tamaduire a sufletului, ca intru toate lucrurile să ne smerim, defaimandu-ne si ocarandu-ne, descoperindu-ne si vadindu-ne inaintea lui Dumnezeu pacatele noastre, iar nu ale fratelui nostru”. Acestea auzindu-le, fratele s-a umilit in inima sa si a fagaduit ca va face dupa cuvantul batranului. S-a dus, iarasi, cu smerenie la acel frate, care avea necaz pe el, sa se roage sa-l ierte pe el si, batand la usa chiliei, indata a auzit si i-a deschis lui. Si, mai inainte de a se pleca el si a-si cere iertaciune, acela s-a inchinat lui cu smerenie, zicand: “Iarta-ma, frate, că te-am scârbit pe tine”. Si asa, cu dragoste, din tot sufletul, sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dânşii.