Proloage – 17 Martie – Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre răbdare, iubirea de frate şi adevărata rugăciune

Ne-a spus nouă ava Ioan sihastrul, că auzise pe părintele Ștefan spunând așa: “Când eram în viața de obște a marelui Părinte Teodosie, începătorul vieții de obște, se aflau acolo doi frați care își făcuseră legământ că nici în viața lor, nici după moarte, nu se vor despărți unul de altul. Deci, cât au fost în mânăstire, la toți le erau de folos. Iar unul dintr-înșii a început a fi mult ispitit de demonul desfrânării și, neputând suferi războiul, a zis fratelui său: “Slobozește-mă pe~mine, frate, că mă supără rău desfrânarea și mă voi duce în lume”. Iar fratele a început a-l ruga pe el, zicând: “Nu frate, să nu-ți pierzi ostenelile tale”. Dar el i-a zis lui: “Să mergem împreună în lume, ca să-mi împlinesc pofta mea, sau lasă-mă să mă duc singur”. Iar fratele, nevoind să-l lase, s-a dus cu dânsul în cetate.

Deci, fratele cel cu războiul a intrat într-o casă de desfrâu, iar celălalt, stând afară, a luat țărână și și-a presărat-o pe capul său, cu lacrimi udându-se pe sine și muncindu-se. Iar după ce a ieșit din casa aceea cel ce se desfrânase, i-a zis lui celălalt frate: “Cu ce te-ai folosit, frate, din desfrânare? Vezi ce pagubă ai~primit; să mergem măcar, de acum, încolo, iarăşi la mănăstirea noastră”. Iar el i-a răspuns lui: “Nu mai pot, de acum, să merg în pustietate, dar tu, de voieşti, du-te, că eu în lume vreau să petrec”. Și, mult rugându-l pe el, fratele n-a putut să-l plece să meargă cu dânsul în pustie. Deci, a început şi acela a petrece cu dânsul în lume şi se învoiau cu oamenii la lucru, ca să se hrănească.

Într-acea vreme însă, un părinte, Avramie, care era blând și foarte bun și care, mai pe urmă, a fost făcut Episcop în Efes, zidea o mânăstire, după ce mai zidise alta în Constantinopol, care se numea Mânăstirea lui Avramie. Deci,~mergând acolo amândoi frații, s-au tocmit la lucru și își luau plata lor cea hotărâtă. Și fratele acela, mergea în fiecare seară în cetate, cheltuindu-şi, în desfrânări, câștigul său. Iar celălalt frate, în fiecare zi, postea în tăcere, nevorbind cu nimeni. Iar lucrătorii, văzându-l pe el în toate zilele nici mâncând, nici vorbind cu cineva, ci luând aminte la sine cu toată tăcerea și smerenia, au spus fericitului Avramie despre dânsul și despre viața lui. Atunci, fericitul Avramie l-a chemat pe el și i-a zis: “De unde ești, frate? Și care-i lucrul tău?”. Iar el, pe toate, pe rând, i le-a spus lui. “Pentru fratele, a zis el, toate le rabd, ca să-mi vadă Dumnezeu necazul meu și~să mântuiască pe fratele meu”.

Acestea auzindu-le, fericitul Avramie i-a zis lui: “Domnul ți-a dăruit ție sufletul fratelui tău”. Și, după ce a slobozit părintele Avramie pe fratele, îndată, ieșind din chilie, iată și fratele cel rătăcit a venit și i-a zis lui: “Frate iubite, du-mă pe mine în pustie, ca să mă mântuiesc”. Deci, îndată, luându-l pe dânsul, l-a dus în peștera cea aproape de Râul Iordan și l-a închis pe el acolo și, acela, după puțină vreme, mult sporind după Dumnezeu, a răposat întru Domnul. Apoi, fratele său a petrecut, după moartea celui care se pocăise, întru aceeași peșteră, după făgăduință, ca și el să se sfârșească tot acolo. Însă, la acest frate, a venit~un oarecare bătrân, din Lavra Sfântului Gherasim, și i-a zis lui: “Spune-mi mie, frate, întru atâta vreme a liniștii tale și a postirii, ce ai izbândit?”. Și i-a răspuns, lui, fratele: “Să mergi acum la chilia ta, părinte, iar după zece zile să vii și-ți voi spune ție”. Deci, bătrânul, după cele zece zile venind, a aflat pe fratele răposat, iar deasupra lui a găsit scris așa: “Iartă-mă ava, dar niciodată, făcându-mi pravila, nu mi-am lăsat pe pământ mintea mea”. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.