Proloage – 17 mai – Despre plâns, umilinţă şi ispitele care se luptă cu ele (Cuvânt din Pateric)

Zis-a un staret: “Cand vei vedea pe Dumnezeu ca te miluieste pe tine, si da sufletului tau umilinta, atunci, sa stii ca si satana iti aduce tie aminte de oarecare indatoriri ale vietii tale de chilie, zicandu-ti: Acest lucru este nevoie sa-l faci astazi, sau sa te duci la cutare, ca este bolnav. Si altele de acestea iti zice, insa, toate acestea le face, ca sa nu te lase sa te indeletnicesti cu dulceata plansului. Iar de va cunoaste omul inselaciunea satanei, si se va pazi pe sine, si, de se va ingriji de al sau suflet, ori de rugaciune, cu osardie, indata va putea, unul ca acela, sa~faca zadarnica ispita, ori de la oameni, ori de la draci. Ca satana, atunci, lupta pe oameni cu inversunare, cand, si ei, fara de lenevire, se lupta cu el. Iar mania si iutimea, mai mult decat toate patimile, pierd umilinta, smerenia si plansul din suflet.

Inca, uneori sezand tu, te impresoara pe tine gandurile dracesti ca albinele; deci, indata sa te scoli si sa te rogi si sa umbli putin si acelea se vor risipi de la tine.” Zis-a iarasi: “De voiesti sa ai plansul, iubeste saracia, si smerenia si sa nu poftesti sa ai lucruri bune in chilia ta, de asemenea, cand va cauta sufletul tau ceva, si se va afla,~atunci, suspina si se smereste si Dumnezeu il mangaie pe el si-i daruieste lui multa umilinta. Inca, si acestea iti spun tie, fiule, ca, de nu-si va ura omul patimile trupului sau, ca si pe niste vrajmasi ai sai, nefacandu-i placerea lui intru nimic, apoi, nu va putea sa se slobozeasca din cursele vrajmasului. Deci, cursa diavolului, la toti oamenii, iar, mai mult, la cei tineri, insusi trupul nostru este.

Multi, trecand cu vederea aceste lucruri, ca pe niste lucruri mici si de nimic socotindu-le, au cazut in prapastii mari si au pierit; ca toata rautatea cea mare, din lucrurile mici incepe si, asa, se face mare.~Cine ia aminte la acestea, pastreaza, adeseori, dulceata plansului si a umilintei. Iar, cel ce le trece cu vederea, ramane in afara de plans si de lacrimi. Deci, cel ce le are pe acestea, acela pe Dumnezeu, impreuna cu sine, Il are”. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.