Publicat pe 16.06.2021

Proloage – 17 Iunie – Despre citirea cărţilor şi că, mai de folos decât toate cărţile, este a citi Psaltirea

Zis-a un stareț: „Să mă credeți pe mine, fiilor, că nimic nu tulbură, nu scârbeşte, nu răneşte, nu pierde şi nu mâhneşte pe draci şi pe însuşi satana, decât a cugeta asupra psalmilor şi a citi cu stăruință Psaltirea. Că toate cărțile spre folos ne sunt nouă şi nu puțină supărare le fac dracilor, însă nu aşa cum le face Psaltirea. Pentru aceia, să nu o trecem cu vederea pentru că, noi, cugetând psalmii, pe de o parte, pentru noi înşine ne rugăm, iar pe de alta, pe draci îi blestemăm.~Când zicem: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulțimea îndurărilor Tale, curățeşte fărădelegile mele” sau „Nu mă lepăda pe mine, în vremea bătrâneților, când va slăbi puterea mea, să nu mă laşi pe mine”, pentru noi ne rugăm. Iar când blestemăm pe draci, zicem aşa: „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El”. Şi iarăşi: “Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie şi fapta desfrânării”. Şi, iarăşi: „Văzut-am pe cel necurat înălțându-se şi ridicându-se ca cedrii Libanului şi am trecut şi, iată, nu mai era. Şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul~lui”. Şi, iarăşi: „Armele lor să intre în inimile lor şi arcurile lor să se zdrobească. Groapă au săpat şi au deschis-o pe ea şi vor cădea în groapa pe care au făcut-o. întoarce-va durerea lui la capul lui şi pe creştetul lui nedreptatea lui se va coborî”. Cu unele cuvinte, ca acestea, blestemăm pe draci.”

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.