Proloage – 17 Ianuarie – Întru această zi, povestire despre Sfântul Antonie

Marele între părinţii cei desăvârşiţi, Cuviosul Antonie, era înainte văzător şi, fiind trecut prin ispitele drăceşti, socotea de nimic meşteşugirile lor, ca şi când nu era supărat de ele. Şi de multe ori vedea cu ochii cei trupeşti chiar îngeri şi diavoli, cum iau aminte la viaţa omenească, nevoindu-se fiecare din ei să tragă de partea sa pe oameni. Şi atât de mare era la fapte bune, încât certa şi batjocorea duhurile cele necurate şi de multe ori le izgonea pe ele, aducându-le aminte de surparea lor cea din cer~şi chinul lor în focul cel veşnic.

Deci, s-a întâmplat odată un lucru ca acesta: Doi diavoli s-au sfătuit să vină la stareţul Antonie, fericindu-l pe el, devreme ce nimeni dintre ei nu mai cutezau să se apropie de el cu gând rău, temându-se ca nu cumva să fie rănit de dânsul – că ajunsese stareţul la nepătimire şi la viaţa cea desăvârşită şi era dăruit cu Preasfântul Duh. Deci, unul din diavoli a zis către celălalt: „Zerefere (că aşa era numele acelui diavol), oare de s-ar pocăi cineva dintre noi, l-ar primi pe el Dumnezeu la pocăinţă? Se poate una ca aceasta, sau nu?”. Răspuns-a celălalt: „Şi cine poate să ştie aceasta?”. Iar Zerefer a zis: „Îmi~vei da voie să merg la bătrânul Antonie, care nu se teme de noi, şi să mă încredinţez de aceasta de la dânsul?”. Răspuns-a, lui, celălalt: „Du-te, dar te fereşte cu dinadinsul, că bătrânul este înainte văzător şi va cunoaşte ispitirea ta şi nu va voi să întrebe despre aceasta pe Dumnezeu; însă, du-te, poate cumva vei avea răspuns”.

Şi mergând Zerefer la Antonie, s-a închipuit ca om şi a început a plânge şi a se tângui înaintea lui. Iar Dumnezeu, vrând să se ştie că El nu-Şi întoarce faţa de la niciunul din cei care vor să se pocăiască, ci îi primeşte pe toţi cei ce aleargă la El, şi dând pildă şi omului cu păcate grele, că El nu S-ar întoarce chiar şi~de la diavolul, începătorul răutăţii, de ar voi aceasta cu adevărat să se pocăiască, a tăinuit o vreme sfatul drăcesc, bătrânului, ca să nu-l cunoască. Drept aceea, Cuviosul îl vedea pe cel ce venise la dânsul, curat, ca pe un om, iar nu ca pe un diavol, şi i-a zis: „Ce plângi aşa, tânguindu-te din inimă, omule, sfărâmându-mi inima şi sufletul cu lacrimile tale cele multe?”. Iar diavolul cel viclean a răspuns: „Eu, o Sfinte Părinte, nu sunt om, ci diavol, pentru mulţimea fărădelegilor mele”. Iar bătrânul l-a întrebat: „Şi ce voieşti să-ţi fac, frate?” (că socotea Cuviosul, că pentru multa smerenie se numeşte el pe sine diavol, Dumnezeu~nearătându-i lui ceea ce se făcea).

Şi a zis diavolul: „De nimic alta nu mă rog ţie, Sfinte Părinte, fără numai să te rogi lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-ţi arate ţie, adică, de ar primi pe diavol la pocăinţă, sau pocăinţa lui cu totul n-o ia în seamă? Pentru că, dacă va primi pe diavol, apoi mă va primi şi pe mine, acela ce am făcut lucruri asemenea cu el”. Iar bătrânul i-a răspuns: „Precum voieşti voi face, însă să te duci astăzi la casa ta, iar dimineaţă să vii aici, şi-ţi voi spune ce va porunci Domnul despre aceasta”. Deci, ducându-se diavolul şi sosind noaptea, şi-a ridicat bătrânul cuvioasele sale mâini spre cer şi s-a rugat lui Dumnezeu Iubitorul de~Oameni, să-i arate lui de ar primi pe diavolul dacă s-ar întoarce la pocăinţă.

Şi îndată, îngerul Domnului, stând înaintea lui, i-a zis: „Asa grăieşte Domnul Dumnezeul nostru: “Pentru ce rogi a Mea stăpânire, pentru diavol? Pentru că el este acela care a venit cu vicleşug să te ispitească”. “Şi a zis bătrânul, către înger: „De ce nu mi-a descoperit Domnul Dumnezeu, ci a ascuns aceasta de la mine, încât să nu cunosc vicleşugul drăcesc?”. Iar îngerul i-a zis: „Să nu te tulburi de aceasta, căci este o minunată rânduială a lui Dumnezeu, spre folosul celor ce greşesc, ca, adică, să nu se deznădăjduiască păcătoşii~care fac multe fărădelegi, ci să vină la pocăinţă, ştiind că de la niciunul care vine la El, nu Se va întoarce Preabunul Dumnezeu, chiar când ar veni însuşi diavolul vrăjmaş, cu adevărat. Drept aceea, când va veni la tine să te ispitească şi te va întreba, să nu te sminteşti de el, ci să-i zici astfel: „Iată că iubitorul de oameni Dumnezeu, niciodată nu Se întoarce de la cel ce vine la El, chiar când diavolul ar veni. Iată, El făgăduieşte a te primi pe tine, numai de vei păzi cele poruncite de El”. Iar, când te va întreba: “Care sunt cele poruncite de El?”, să-i zici: “Astfel grăieşte Domnul Dumnezeu: “Te ştiu pe tine cine eşti şi de unde ai venit ispitindu-ne, că~tu răutatea cea veche eşti şi nu poţi să fii bunătate nouă, şi începător al răului de demult fiind, nu vei începe acum a face binele. Că, deprinzându-te cu mândria, cum vei putea a te smeri la pocăinţă şi a afla milă? Dar, ca să nu ai acest răspuns în ziua judecăţii, că voiai să te pocăieşti şi nu te-a primit Dumnezeu, iată şi ţie îţi pune pocăinţa Bunul şi Milostivul Dumnezeu“, numai dacă vei voi “poruncindu-ţi, ţie, aceasta: “Să stai într-un loc, vreme de trei ani, şi, întorcându-te spre răsărit, să strigi cu glas mare, ziua şi noaptea, şi să zici astfel: “Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, răutatea cea veche”. Iar aceasta să o zici de o~sută de ori. Şi, iarăşi, altă rugăciune: “Dumnezeule, mântuieşte-mă pe mine, înşelăciunea cea întunecată” – la fel, de o sută de ori să o zici. Şi iarăşi: “Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, urâciunea pustiirii”, să o zici de o sută de ori, şi aşa să strigi către Domnul, neîncetat, că nu ai trupească alcătuire ca să oboseşti ori să slăbeşti. Şi, după ce vei săvârşi aceasta cu gând smerit, atunci vei fi în rânduiala ta cea dintâi şi te vei număra cu îngerii lui Dumnezeu”. Şi de va făgădui să facă aceasta, să-l primeşti pe el la pocăinţă. Dar ştiu că răutatea cea veche nu poate a fi bunătate nouă. Şi să se scrie aceasta, pentru~neamurile viitoare, că dintru această întâmplare oamenii foarte lesne se vor încredinţa să nu mai deznădăjduiască de a lor mântuire”. Şi îngerul, acestea zicând către Cuviosul Antonie, s-a suit la cer.

Iar, a doua zi, a venit diavolul şi a început să se tânguiască de departe, în chip de om, ca şi cum plângea şi, venind la bătrânul, i-a făcut plecăciunea. Iar bătrânul, mai întâi nu l-a vădit pe el, ci numai în mintea sa îl ocăra. Apoi, Sfântul i-a zis: „M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, precum ţi-am făgăduit, şi te primeşte la pocăinţă, de vei împlini cele ce prin mine îţi porunceşte Stăpânul şi~Atotputernicul”. Iar diavolul a zis: „Şi care sunt cele ce a poruncit Dumnezeu să le fac?”. Iar bătrânul a răspuns: „Ţi-a poruncit Dumnezeu, acestea: “Să stai într-un loc trei ani nemişcat, privind spre răsărit şi strigând, ziua şi noaptea, “Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, răutatea cea veche”, zicând aceasta de o sută de ori. Şi, iarăşi, de o sută de ori, să zici: “Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, urâciunea pustiirii”; şi, iarăşi, de acelaşi număr de ori: “Dumnezeule, miluieşte-mă, pe mine înşelăciunea cea întunecată”. Şi când le vei face pe acestea, atunci te vei număra a fi cu îngerii lui Dumnezeu, întru aceeaşi slujbă în~care ai fost şi mai înainte”.

Iar Zerefer, lepădând îndată acel înşelător chip al pocăinţei, a râs tare şi a zis bătrânului: „O, călugăre, de-aş fi voit a mă numi eu însumi răutatea cea veche, urâciunea pustiirii şi înşelăciunea cea întunecată, apoi aş fi făcut aceasta de la început, ca să mă fi mântuit. Acum, să mă numesc eu însumi răutatea cea veche? Nicidecum. Şi cine ar zice aceasta? Pentru că, până acum, eu sunt minunat în isprăvi şi toţi, de teamă, se supun mie: cum, dar, aş putea să mă numesc eu singur urâciune a pustiiri, ori înşelăciune întunecată? Nicidecum călugăre, nu, că încă stăpânesc pe păcătoşi şi ei mă~iubesc, eu sunt în inimile lor şi ei umblă după voia mea, iar a fi rob netrebnic şi prost în pocăinţă, asta nu voiesc, bătrâne; Nu, nu, asta să nu fie, că, adică, din cinstea cea mare, să ajung întru atâta necinste”. Şi, zicând acestea, şi strigând, diavolul s-a făcut nevăzut.

Iar bătrânul, sculându-se la rugăciune, a mulţumit lui Dumnezeu, zicând: „Adevărat ai zis, Doamne, că răutatea cea veche nu poate fi bunătate nouă şi începătorul răutăţilor nu se face făcător de bunătăţi noi”. Şi aceasta, fraţilor, nu în deşert ne-am sârguit a le spune vouă, ci ca să cunoaşteţi bunătatea Stăpânului şi milostivirea Sa, că dacă El este gata~ca şi pe diavolul să-l primească la pocăinţă, apoi, cu cât mai mult pe om, pentru care Şi-a vărsat şi sângele. Eşti păcătos? Pocăieşte-te, că de nu, în primejdie eşti a merge cu diavolul, în veşnica pierzare a gheenii, nu că ai greşit, că toţi greşim şi nu-i nimeni fără de păcat, decât numai Unul Dumnezeu, ci pentru că n-ai voit a te pocăi şi a te ruga Judecătorului, înainte de sfârşitul tău. Iar dacă, fugind de păcat, vei plăcea Domnului, o, de câte bunătăţi te vei îndulci! Pentru că, întorcându-te la El înainte de sfârşit, vei afla pe Judecătorul Milostiv şi te vei învrednici fericirii, şi cu îngerii cei luminaţi te vei sălăşui, unde este frumuseţea cea~negrăită a tuturor celor împăcaţi cu Dumnezeu, şi veselia cea pururi fiitoare. Pe care şi nouă, tuturor, fie a le dobândi, prin Hristos Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor! Amin.