Au venit unii din cei înţelepţi, la dreptul Antonie, şi au zis către dânsul: „Cum rabzi, o Părinte, lipsit fiind de mângâierea de la citirea cea din cărţi?”. Şi a răspuns, Antonie, către dânşii: „Cartea mea, o filosofilor, este firea celor nevăzute, şi deschisă îmi este oricând voiesc să citesc într-însa”.
Trebuie să ştiţi, de asemenea, că se află şi alte isprăvi ale Cuviosului Antonie, precum şi folositoare istorii despre dânsul, de pildă cum a aflat pe Pavel Tebeul; cum a primit pe alt Pavel, ce se numea „cel Simplu”, şi cum l-a povăţuit la calea mântuirii; cum a văzut pe înger în chip de monah împletind coşniţe, sculându-se la rugăciune şi iarăşi lucrând, apoi iarăşi rugându-se; cum a văzut pe diavolul, întinzându-şi cursele sale prin lume şi a auzit un glas că numai smerenia scapă de cursele acelea. Şi altele veţi afla în Pateric, despre Cuviosul acesta, ca şi în viaţa sa, cea pe larg scrisă de marele Atanasie.
