Proloage – 17 Februarie – Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Macarie, cum a aflat, de la cel adormit, unde ascunsese acela amanetul

Spunea ava Sisoe: “Când eram în Schit cu Macarie, ne-am suit să secerăm, împreună cu dânsul, șapte inși. Și, iată, o văduvă, adunând în urma noastră spice, nu înceta să plângă. Deci, a chemat bătrânul pe stăpânul țarinei și i-a zis lui: “Ce are bătrâna aceasta, că totdeauna plânge?”. Și i-a zis lui: “Bărbatul ei avea un amanet al cuiva și a murit deodată, și nu i-a spus ei unde l-a pus. Și stăpânul amanetului vrea acum să o ia pe dânsa și pe fiii ei și~să-i vândă robi”. I-a zis bătrânul: “Spune-i să vină la noi, unde ne odihnim de arșiță”.

Și, venind femeia, i-a zis ei bătrânul: “De ce plângi așa, mereu?”. Și i-a răspuns ea: “Bărbatul meu a murit, luând amanetul cuiva, și n-a spus, când a murit, unde l-a pus”. Și a zis bătrânul, către dânsa: “Vino, arată-mi unde l-ai îngropat”. Și, luând pe frați cu dânsul, a ieșit cu ea împreună. Și, venind la locul acela, i-a zis bătrânul: “Du-te la casa ta”. Și, rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: “Cutare, unde ai pus amanetul cel străin?”. Iar acela, răspunzând, i-a zis: “În casa mea este ascuns, sub~picioarele patului”. Și i-a zis lui bătrânul: “Dormi, iarăși, până la ziua învierii”.

Și, auzind frații, de frică, au căzut la picioarele lui. Și le-a zis lor bătrânul: “Nu pentru mine s-a făcut aceasta, că nimic nu sunt, ci pentru văduvă și pentru copiii ei cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul acesta”.

Și, venind, a vestit văduvei unde este pus amanetul. Iar ea, luându-l, l-a dat stăpânului ei și și-a izbăvit fiii săi. Și toți cei ce au auzit au slăvit pe Dumnezeu.