Proloage – 17 Decembrie – Întru această zi, cuvânt despre Daniil Proorocul, cum a sfărâmat pe Bel, idolul babilonienilor, şi pe balaur l-a omorât şi cum, fiind aruncat a doua oară în groapa cu lei, a fost mântuit

Acest fericit Daniil Proorocul a fost iubit de împăraţii chaldeenilor şi perşilor din Babilon, adică de Nabucodonosor, de Baltazar, de Darius şi de Cirus. Deci, când acel Cirus persanul împărăţea în Babilon, l-a făcut pe Daniil sfetnic credincios şi de aproape al lui, fiindcă dădea răspunsuri la toţi. Şi era un idol în Babilon, al cărui nume era Bel, şi se cheltuiau cu el,~în fiecare zi, douăsprezece măsuri de făină de grâu aleasă, patruzeci de oi şi şase vedre de vin. Şi împăratul cinstea idolul şi mergea în fiecare zi de se închina lui, iar Daniil se închina Dumnezeului său. Şi i-a zis lui împăratul: “Pentru ce nu te închini lui Bel?”. Iar Daniil a zis: “Pentru că eu nu mă închin idolilor, celor făcuţi de mâini omeneşti, ci Dumnezeului Cel Viu, Cel Ce a zidit cerul şi pământul şi are stăpânire peste tot trupul”. Şi i-a zis lui împăratul: “Dar nu ţi se pare ţie că Bel este dumnezeu viu? Oare nu vezi cât mănâncă şi bea în fiecare zi?”. Şi a zis Daniil, râzând: “Nu te înşela, împărate, pentru că idolul acesta, pe dinlăuntru este~ţărână, iar pe dinafară aramă, şi n-a mâncat nici n-a băut vreodată.

Şi, mâniindu-se, împăratul a chemat pe slujitorii săi şi le-a zis: “De nu-mi veţi spune cine mănâncă bucatele acestea, apoi veţi muri. Iar de-mi veţi arăta că Bel le mănâncă, atunci va muri Daniil, pentru că a hulit împotriva lui Bel”. Şi a zis Daniil, împăratului: “Să fie după cuvântul tău!”. Şi erau slujitorii lui Bel şaptezeci la număr, afară de femei şi de copii. Au venit, dar, împăratul şi cu Daniil la capiştea lui Bel, şi au zis slujitorii: “Iată, noi ieşim afară, iar tu, împărate, pune bucatele şi vinul şi încuie uşile şi le pecetluieşte cu inelul tău. Şi, venind mâine, de nu le vei afla toate~mâncate de Bel, atunci să murim, iar de vor fi mâncate, să moară Daniil care a minţit asupra noastră”.

Dar împăratul n-a băgat de seamă că ei făcuseră pe sub masă o intrare ascunsă şi totdeauna intrau pe uşa aceea şi mâncau bucatele. Şi au ieşit slujitorii, iar împăratul a pus bucatele, lui Bel. Şi a poruncit, Daniil, slugilor sale, şi au adus cenuşă şi a cernut-o prin toată capiştea, de faţă fiind numai împăratul şi, ieşind, au încuiat uşile şi le-au pecetluit cu inelul împăratului şi s-au dus. Şi slujitorii au intrat noaptea, după obiceiul lor, cu femeile şi cu copiii lor, şi au mâncat toate şi au băut.

~Şi, a doua zi, a venit împăratul, şi Daniil cu dânsul, la capişte, şi a zis: “Daniile, întregi sunt peceţile?”. Iar el a zis: “Întregi, împărate”. Şi îndată, cum a deschis uşile, privind spre masă, împăratul a strigat cu glas mare: “Mare eşti Bel şi niciun vicleşug nu este întru tine”. Şi a râs Daniil şi a oprit pe împăratul, să nu intre înăuntru, şi a zis: “Uită-te şi vezi pardoseala capiştei şi cunoaşte ale cui sunt urmele acestea”. Şi a zis împăratul: “Văd urme bărbăteşti şi femeieşti şi de copii”.

Şi, atunci, mâniindu-se, împăratul a poruncit de a prins pe toţi slujitorii şi pe femeile lor şi pe copii lor şi ei i-au arătat lui uşa cea ascunsă, prin care intrau şi mâncau cele de pe~masă. Şi i-a omorât pe ei împăratul, şi pe Bel l-a dat în mâinile lui Daniil, care l-a sfărâmat pe el, iar capiştea aceea a risipit-o.

Şi era, în locul acela, un balaur mare şi îl cinstea pe el Babilonul. Şi a zis împăratul, lui Daniil: “Oare şi despre acesta vei zice că este aramă? Acesta este viu şi mănâncă şi bea. Nu vei putea zice că acesta nu este dumnezeu viu; deci închină-te lui”. Şi a zis, Daniil: “Domnului Dumnezeului meu mă voi închina, că Acela este Dumnezeu viu; iar tu, împărate, dă-mi mie stăpânire şi eu voi omorâ acest balaur, fără sabie şi fără toiag”. Şi a zis împăratul: “Ţi-l dau ţie”. Şi a luat Daniil smoală şi seu şi păr şi le-a fiert împreună, şi a~făcut un amestec pe care l-a aruncat în gura balaurului, şi, mâncându-l, a murit balaurul, şi a zis Daniil: “Iată închinăciunile voastre”.

Atunci, babilonienii, auzind de aceasta, s-au mâniat foarte şi, pornind către împăratul, au zis: “Împăratul s-a făcut iudeu; pe Bel l-a sfărâmat, iar pe balaur l-a omorât şi pe preoţii lui i-a tăiat”. Şi au mai zis: “Dă-ne nouă pe Daniil, iar de nu, apoi te vom omorâ pe tine şi toată casa ta”. Şi a văzut împăratul că sunt foarte porniţi împotriva lui şi, silit fiind, a dat lor pe Daniil. Iar ei l-au aruncat în groapa leilor, şi a petrecut acolo şase zile. Şi erau, în groapă, şapte~lei, şi li se dădea lor în fiecare zi câte două trupuri de osândiţi şi câte două oi. Iar atunci nu le-au dat nimic, ca să-l mănânce pe Daniil. Dar, Dumnezeu, a astupat gurile leilor, ca şi atunci când a fost aruncat întâia oară. Şi stătea Daniil, împreună cu leii, în groapă, ca şi cu nişte mieluşei blânzi. Şi era, atunci, în Iudeea, Proorocul Avacum, şi acela a făcut fiertură şi a dumicat pâine în blid şi a mers la câmp, să-l ducă secerătorilor. Şi a zis îngerul Domnului către Avacum: “Du prânzul pe care îl ai, în Babilon, lui Daniil, în groapa leilor”. Şi a zis, Avacum: “Doamne, Babilonul nu l-am văzut şi groapa leilor nu ştiu unde este”. Şi l-a~apucat îngerul Domnului de creştetul lui şi l-a ţinut de perii capului său şi l-a dus pe el în Babilon, deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său. Şi a strigat Avacum, zicând: “Daniile, Daniile, ia prânzul pe care ţi l-a trimis ţie Dumnezeu”. Şi a zis Daniil: “O, ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai părăsit pe cei ce Te iubesc pe Tine”. Şi, sculându-se, Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu, iarăşi, a dus pe Avacum îndată în Iudeea, la locul său, aşa cum s-a arătat mai înainte şi la viaţa Proorocului Avacum. Iar împăratul a venit, a şaptea zi, să plângă pe Daniil şi, ajungând la groapă, s-a uitat şi,~iată, Daniil era teafăr. Şi a strigat împăratul cu glas mare şi a zis: “Mare eşti Doamne, Dumnezeul lui Daniil, şi nu este altul afară de Tine”. Şi a scos pe Daniil, iar pe vinovaţii pierzării lui i-a aruncat în groapă. Şi îndată i-au mâncat leii, în faţa împăratului.