Credința cea dreaptă și lucrările cele cuvioase sunt semnele adevăratului creștin. Creștinul este o adevărată casă a lui Hristos, alcătuită din faptele bune și din învățăturile cele sănătoase. Iar adevărata credință, prin fapte se arată. Credința, fără de fapte, este moartă, precum și faptele fără de credință. Drept aceea, se cuvine ca cei curați să se păzească, cu toată puterea, de faptele cele necurate, ca nu pentru noi să se zică acel cuvânt: “Cu gura, ei mărturisesc, că știu pe Dumnezeu, iar cu faptele se leapădă~de El”.
Pentru că a zis Domnul: “Dacă cineva Mă iubește pe Mine apoi păzește și cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi pe el, și la dânsul vom veni și lăcaș întru el Ne vom face”. De aici, să cunoaștem că, din credința cea dreaptă și din faptele cele bune se zidește casă sufletului. Și așa, Dumnezeu petrece întru noi, precum este scris: “Mă voi sălășlui întru dânșii”, zice, “și cu ei voi umbla”. Aceasta arătând-o, și Apostolul zice: “Sau nu știți că Iisus Hristos este întru voi, fără numai de sunteți neiscusiţi și neluători în seamă”.
Deci, diavolul nu știe de este, sau nu, Stăpânul Hristos în mintea ta.~Dar, de te vede pe tine mâniindu-te, sau sfădindu-te, sau grăind cuvinte necurate, sau jurându-te, sau clevetind, sau urând pe cineva, sau trufindu-te, sau râzând mult, sau glumind, sau nerugându-te adeseori, nici aducându-ți aminte de moarte, atunci el cunoaște că nu este în sufletul tău Acela Ce te păzește pe tine. Și așa, ca un tâlhar, intră diavolul cel viclean, fiindcă nu este luminarea lui Dumnezeu în inima ta, și-ți fură casa sufletului tău. Și se fac, cele mai de pe urmă, mai rele decât cele dintâi. De acestea să ne izbăvească pe noi Domnul, cu darul Său și cu iubirea Lui de oameni.