Ne spunea, nouă, monahul Gheorghe din Armenia, zicând: “De multe ori, mă silea pe mine ava Grigorie, egumenul Lavrei Faranului, să-l duc pe el la Serghie pustnicul, care era în părțile Mării Moarte. Deci, odată, l-am dus pe el la stareț, iar acesta i s-a închinat lui cu dragoste și a adus apă și i-a spălat picioarele și toată ziua a vorbit cu dânsul, de folosul sufletului, și a doua zi l-a slobozit pe el. Iar după plecarea lui Grigore, am zis starețului: “Oare știi, părinte, că m-am tulburat, de~vreme ce episcopi și preoți am adus la tine, însă niciunuia nu i-ai spălat picioarele, în afară de cele ale lui Grigore?”. Mi-a zis, mie, starețul: “Cine este Grigore, fiule, eu nu-l știu pe el. Însă știu că l-am primit pe el, ca pe Patriarh, în peștera mea. Că l-am văzut pe el cu omoforul la gât și Evanghelie în mâini având. Că noi nu căutăm la față, ci străbatem cu privirea cele dinlăuntru ale fiecăruia, precum Domnul ne-a dăruit nouă”.
Iar, după cinci ani, a învrednicit Dumnezeu, pe Grigore, să fie făcut Patriarh, în sfânta cetate a Antiohiei, precum a proorocit starețul despre dânsul.