Proloage – 15 August – La Praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria (Cuvânt al Sfântului Dimitrie al Rostovului)

O, preaslavita minune, izvorul Vietii in mormant se pune.

Si scară catre cer, mormantul se face.

Minunatului Dumnezeu, minunata ii este si Maica Sa. Că, din inceput si pana la sfarsit este minunată, iubitii mei ascultatori. Că minunata este zamislirea ei, minunată este si vietuirea ei si mutarea ei este minunată. O, preaslavită minune. Este minunată la zamislire, că din bunavestire ingereasca s-a zamislit,~din nascatori sterpi si neroditori, dar curati si sfinti. Este minunată in vietuirea ei, că a fost Maică, fiind Fecioară, si Maica-Fecioară născând pe Dumnezeu, fecioria ei a rămas nestricată. Este minunată si la mutarea ei, pentru că, prin mormantul sau, nu se desface in pamant, ci in cer se suie, şi scară catre cer, mormantul se face.

O, preaslavita minune! Că si cea moarta este minunată, si mormantul este minunat. Cea moartă, dupa moarte vieţuieşte: “Dupa Nastere, Fecioară si, dupa moarte, vie”. Si mormantul ajunge cer, precum acea scară a lui Iacob, care era întărită pe pamant si al~carei varf ajungea pana la cer: “Scară catre cer, mormantul se face”.

Dar eu pun intrebarea: “Cine s-a mutat? Stiu că fiecare, dupa a sa osârdie, va raspunde prin cuvinte de laudă. Unul va zice: Maica lui Dumnezeu s-a mutat către Fiul său si Dumnezeu. Altcineva va zice: Cerul cel insufletit a fost luat intru cele ceresti. Altul, iarasi, va zice: Usa cea neumblată s-a dus la cer. Iar altui va zice: Casa lui Dumnezeu cea preacurata si preacinstita s-a dus in lăcaşurile cele nefacute de mână. Dar altul va zice: Soarele, intru care Si-a pus salasluirea Cel Preainalt, s-a suit de~pe pamant la cer. Si fiecare, din a sa evlavie, va zice câte ceva de laudă. Iar eu, intorcandu-ma catre aceasta minunată moartă, care este pusă in mormant numai de trei zile, o voi intreba: Cine esti tu, care zaci aici? Si voi auzi raspunzandu-mi, cu glas smerit: Iata, roaba Domnului. Acum, dar, fiecaruia sa-i fie stiut cine s-a mutat: roaba Domnului s-a mutat, roaba Domnului s-a pus in mormant, iată roaba Domnului. Aici voi pomeni de zicerea cea de demult: A sluji lui Dumnezeu este si a impărăţi cu Dumnezeu. Că, dacă Fecioara cea Preacurată este roaba Domnului, apoi, cu adevarat, este si Împărăteasa a toată faptura cea vazuta si nevazuta.

~Deci, eu, privind spre Domnul si spre roaba Domnului, cu luare aminte, vad cu mintea mea pe Cel Unul in trei Feţe, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Asemenea, si pe roaba Lui si a noastra imparateasă privind, văd trei osebite lucrări dumnezeiesti. Că intr-un chip a slujit ea lui Dumnezeu-Tatal, cu alt chip lui Dumnezeu-Fiul, si cu altul lui Dumnezeu-Duhul Sfant. Că, lui Dumnezeu Tatal, I-a fost Fiică; pentru care zice: “Ascultă, fiica si vezi”. Lui Dumnezeu-Fiul, I-a fost Maică, iar lui Dumnezeu Duhul Sfant, Fecioară nenuntită, Mireasă Pururea Fecioară. Ca a slujit lui Dumnezeu Tatal, ca o Fiică, lui Dumnezeu-Fiul, ca o Maică, lui~Dumnezeu Duhul Sfânt, ca o Fecioară Nenuntită; Sfintei Treimi, cu trei randuieli osebite I-a slujit, cu credinta si cu adevar.

Aici, iarasi, intreb: Tu roaba Domnului, care ti-ai dobandit împărătească cinste, prin care trepte te-ai suit spre atât de mare vrednicie si intru asa de înaltă cinste, ca sa fii Fiică lui Dumnezeu Tatal, Maică lui Dumnezeu Fiul, Fecioară Nenuntită lui Dumnezeu Duhul Sfant? Cu adevarat, suişuri au pus acestea in inima sa. Că s-a suit catre starea de Mireasă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt, prin curatia ei cea feciorească, iar, spre Maica lui Dumnezeu-Fiul, s-a suit~prin smerenie.

Că a cautat, zicea ea, spre smerenia roabei Sale. Iar, către fiica lui Dumnezeu-Tatal, s-a suit prin dragoste.

Sfantul Ambrozie marturiseste despre ea, zicand: “Era fecioară nu numai cu trupul, ci şi cu duhul”. Cu trupul fecioară era, că si-a pazit floarea curatiei sale nestricată. Fecioara era si cu duhul, ca una ce niciodata nu s-a gandit la nuntă. Că, de cand ajunsese la varsta nuntii, si vietuia in Sfanta Sfintelor, arhiereii si preotii ii porunceau sa mearga dupa barbat, cum cerea obiceiul Legii. Iar ea le-a raspuns lor, zicand: “Eu, prin nascatorii~mei, sunt afierosită lui Dumnezeu, din scutece, dupa care si eu m-am fagaduit a-mi pazi fecioria in veac, si nu-mi este mie cu putinţă a mă însoţi cu un om muritor”. Si, auzind acestea, arhiereii s-au minunat, că, pana atunci, nici nu s-a aflat la evrei vreo fecioară care sa-si fagaduiasca lui Dumnezeu fecioria sa.

Si, iarasi, se cuvine a ne mira, că, după caderea lui Adam, Cuvântul lui Dumnezeu n-a venit degrabă spre a Se întrupa, că nicio fecioară nu s-a aflat, ca să fie curata si cu trupul si cu duhul: numai ea, singură, s-a invrednicit a fi lacas al Sfantului Duh. Şi precum atunci,~prin curatia fecioriei sale, s-a suit catre Dumnezeu-Duhul Sfant, asa si la cinstita sa Adormire, de pe această treaptă s-a suit la Cerul Cerururilor, cel mai presus de Ceruri.

Prin această adâncă treaptă a omeniei, s-a suit ea si la preaînalta cinste a nestricăcioasei Naşteri de Dumnezeu, că, la acele cuvinte smerite ale ei: “Iată roaba Domnului”, indata, Cuvantul trup S-a facut, in preacuratul si feciorelnicul ei pantece si S-a salasluit intre noi.

Asemenea, si prin treapta cea mai inalta a dragostei, s-a suit ea catre Dumnezeu-Tatal si s-a facut Lui~fiică. Si cat a iubit Preacurata Fecioară pe Dumnezeu, aceasta nicio limbă nu poate să o marturiseasca si nicio minte nu poate să o ajungă, numai lui Dumnezeu Insusi Îi este stiut, Celui Ce cunoaste inimile si rărunchii.

Si noi putem cunoaste ceva din dragostea Maicii Domnului. Cand a ramas copilul Iisus in Ierusalim, cand L-a aflat Fecioara, I-a zis: Cu multă durere te-am cautat pe Tine, adica, durându-ne inima. Pentru care, putem zice că Preacurata Fecioară din toată inima L-a iubit pe Dumnezeu, mai ales când sta lăngă Cruce, privind la patimirea cea de bună voie a Fiului său si,~implinindu-se cu dansa cuvintele Dreptului Simeon, adică: “Sabie iti va trece prin sufletul tau”. La Inaltarea Domnului la Cer, oare, cu ce dragoste privea la El inaltandu-Se, iar ea, ramanand pe pamant? Cu adevarat, putem zice că din toata inima si cu tot cugetul L-a iubit pe El.

La această atât de mare vrednicie s-a înălţat, prin smerenie, Preacurata Fecioară, si a stat de-a dreapta Fiului său, unde văzând-o Cetele Îngereşti, s-au adunat Scaunele, Puterile, au inconjurat-o Incepătoriile şi Căpeteniile, Heruvimii şi Serafimii, Domniile, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii, şi s-au închinat ei, ca Maicii lui~Dumnezeu si Imparatesei Cerului si pamantului si a intregii făpturi.

Deci, iubitii mei dreptmaritori crestini, vremea este acum a ne aduce aminte, si noi, de fagaduinta ei, la mutarea sa, care făgăduinţă a facut-o crestinilor ce plangeau imprejurul patului ei, zicându-le: Nu plangeti, ci, mai mult, vă bucuraţi împreună cu mine, că mă duc la Fiul meu, Căruia, faţă către faţă, ma voi ruga pentru tot sufletul crestinesc.

Deci, sa stam putin si sa cautam: oare si-a implinit, Preacurata, făgăduinţa sa? Cu adevarat, chiar faptele ei arată că o implineste cu~prisosinţă. Pentru că i s-a dat ei putere, in Cer si pe pamant, ca unei Imparatese a făpturii văzute si nevăzute, şi toate stihiile o ascultă si se supun ei; cerul si pamantul, vazduhul si marea, si toate duhurile cele potrivnice, temandu-se de numele ei cel sfant, stiind-o pe ea Maică a lui Dumnezeu. Si dacă cineva m-ar fi intrebat ce este, sub cer, mai puternic si mai tare decat toate, eu as fi raspuns: Nimic altceva nu este mai tare si mai puternic pe pamant si in cer, dupa Domnul, Dumnezeul nostru Hristos, decat Preacurata Stapâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. Puternică pe pamant, ca a sfărâmat~capul nevăzutului balaur, ea a călcat puterea iadului, printr-însa se ridică biruinţele, printr-însa cad vrăjmaşii. Puternică este în cer, că pe Dumnezeu Cel Tare si Putemic Îl leagă prin ale sale rugăciuni, precum, oarecand, pe pământ, Îl lega cu scutecele. Leagă, zic, pe Dumnezeu, cu ale sale rugăciuni, când El este mâniat, pentru păcatele noastre, şi voieste a ne pedepsi. Ea, atunci, îşi intinde, către Domnul, rugătoarele sale mâini, si opreste dreapta Lui cea tare, ca să nu piardă pe păcătoşi, pentru faradelegile lor.

Ne ajută pe pamant, asupra vazutilor si nevazutilor vrajmasi.~Asupra celor vazuti, precum a ajutat, oarecand, grecilor, asupra lui Cosroe si asupra agarenilor. Ajută si asupra nevazutilor vrajmasi, ziua si noaptea, cu a sa nebiruită putere, gonindu-i de la adevăraţii creştini, robii lui Hristos, Dumnezeu. Şi, oare, nu avem noi nevoie, in tot ceasul, de ajutor, in lumea aceasta plină de tot răul, precum grăieşte despre dânsa Scriptura, că toata lumea zace in rautate? Si, in lume, niciodata nu te poti bucura, fara numai a plânge, căci, ori incotro iti vei intoarce ochii, tot rău vei afla. Si rautatea este îndoită, sau la arătare sau ascunsă sub chipul celui bun, precum otrava este ascunsă sub~dulceaţă. Rautatea cea intru arătare este aceasta: prigonirile, primejdiile, războaiele, după aceea certările lui Dumnezeu, pe care le sloboade pentru păcate, precum sunt foamea, focul, sabia si altele asemenea; si, foarte greu ne este a putea răbda aceste nesuferite pedepse, Să vedem, dar, si bogatia si slava acestei lumi. Cine nu ar fi zis, oare, că lucru bun este a fi bogat si slavit, a petrece bine, in propăşire, veselindu-se in toate zilele, luminat.

Dar acestea toate sunt numai acoperite cu chipul binelui, că intr-insele zace otrava ascunsa, căci scris este că sfârşitul slavelor si~dezmierdărilor duce in iad, dupa cum zice Proorocul Isaia: “In iad se va pogorâ slava ta si veselia ta cea multa, sub tine vor asterne gunoi, iar acoperamantul tau, viermi”. Si Apostolul Iacob zice: “Veniti, acum, bogatilor, de plangeti si va tânguiţi pentru cumplitele rele ce au să vie asupra voastră”. Să vedem acum si benchetuirile cele ce se fac in casele celor bogati. Acolo vezi dragoste, prietenie, vezi paharele deşertându-se până la fund, in sanatatea unuia si a altuia. Însă, aceste părute bunătăţi sunt acoperite cu chipul răutăţilor, precum zise Psalmistul: “Facă-se masa lor inaintea lor cursă, rasplatire si sminteala” (Psalmi 68,~26). Că, sau unul sau altul se prind, ca si cu niste curse, prin cuvinte viclene si făţarnică prietenie, sau osândesc pe multi, spre sminteala multora, necăutând la ale lor pacate, sfăşiind slava aproapelui, ca si cu niste dinţi ascuţiţi, prin cuvintele limbilor lor cele cu prihană.

Să ne intoarcem ochii si catre prietenia omenească, si vom vedea, si acolo, multă rautate acoperită. Că vorbesc, unul cu altul, cu dulceaţă, dar gândesc amar; în gură miere, iar in inimă otrava, dupa cuvântui zis: “Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decat untdelemnul, dar şi ele sunt săgeţi”~(Psalmi 54, 24).

Si, pe scurt, nimic nu ai pentru ce te veseli in aceasta lume, mult inrautatita si plina de primejdii. Că, din toate părţile, ne cuprind primejdiile, precum zice Apostolul: “Primejdii in mare, primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii în cetăţi, primejdii în pustie, primejdii intre fratii cei mincinoşi”. Pentru aceasta, in lume, toti suspină, grâind ca şi David: “Si nu vrea să se mangaie sufletul meu”. Că toată bucuria lumii acesteia este intristare si nu este aici vreo bucurie, care sa nu fie amestecată cu intristare, nu este vreo mangaiere care sa nu fie~insotita cu necazul, nu este vreo veselie careia să nu-i urmeze mahnirea, nu este ras, caruia sa nu-i urmeze plâns cu suspinuri, nu este vreun bine care să nu se sfarsească cu rău. Că, lumea aceasta, fiind amestecată, cum va putea face cuiva vreun bine? Tu o iubeşti pe ea, iar ea pe tine te înşeală, tu o cauţi pe ea, dar ea fuge de tine. Tu îi slujesti ei, dar ea te bate. Tu cu laude o fericeşti pe ea, iar ea de tine îşi bate joc. Tu nădăjduieşti spre ea, iar ea pe tine te amăgeşte.

Îţi făgăduieşte cinste, dar iti rasplateste cu necinste. Iti fagaduieste aur, dar iti dă noroi. Iti~fagaduieste bogatie, dar si de cele de pe urmă ale tale te dezbracă. Îţi fagaduieste miere, dar iti dă fiere. Iti fagaduieste dulceaţă şi îţi dă amărăciune. Iti fagaduieste paine si iti dă piatră.

Cele bune iti fagaduieste, dar cu cele rele iti rasplateste. Nu este, dar, in lumea aceasta niciun fel de mangaiere si bucurie, ci toate sunt amestecate cu plâns şi intristare.

Aşa viaţa noastră fiind, plină de multe primejdii si lacrimi, sa ne intoarcem, dar, ochii mintii noastre, catre Nascatoarea de Dumnezeu, care ne poate mângâia şi trupeste si sufleteste, că nu în zadar o numeste Biserica “Rai Cuvântător”. Să~incepem, cu pocainţă, a ne tine de acest “Rai Preadulce”, care poate să ne izbaveasca de toate relele si primejdiile.

Că ea este “Uşa Raiului”, care a deschis intrarea in Rai a tuturor celor ce alearga la dânsa. Precum grăieşte, despre ea, Grigorie al Nicomidiei, zicând: “Prin tine, Raiul am primit; prin tine neamul omenesc, cel izgonit, s-a intors in patria sa; prin tine, s-a depărtat arma cea de foc, care păzea porţile Edenului; prin tine, uşile cele încuiate ale veseliei s-au deschis; prin tine, nadajduim a intra in Împărăţia Cerului; prin tine este, pe scurt, toată mântuirea şi bucuria noastră”.

~La ea să alergam, creştinilor, că altă scapare nu avem, nici in cer, nici pe pământ.

Amin.