Proloage – 14 Iulie – Cuvânt despre pocăinţă

Spunea un oarecare parinte, zicand ca in Tesalonic, este o manastire de fecioare.

Iar una dintre acestea, din lucrarea vrajmasului, a vrut sa plece din manastire.

Si, plecand, a cazut in desfranare, ca asa a amagit-o vrajmasul. Si, dupa ce a cazut in pacat, a petrecut, catava vreme in desfranare, apoi, iarasi, aducandu-si aminte de Dumnezeu, se gandea la pocainta. Si, pornindu-se sa vina spre manastirea din care era, dorea, din~tot sufletul, sa se pocaiasca.

Dar, ajungand acolo a cazut inaintea portii si a murit. Deci, a aratat Dumnezeu, unui episcop, moartea ei. Si a vazut episcopul pe Sfintii ingeri venind si luandu-i sufletul ei, iar pe draci, mergand in urma lor si certandu-se cu ei. Si Sfintii ingeri le-au zis: “Noua ne-a slujit atatia ani: al nostru este sufletul.” Iar, certandu-se ei multa vreme, ziceau dracii: “Si la manastire a mers cu lenevire, deci cum ziceti ca s-a pocait?” Si au raspuns ingerii si au zis: “Dumnezeu, vazandu-i gandul ei plecat, acum spre pocainta, macar ca n-a mai avut vreme de pocainta~si de marturisire, din pricina mortii, i-a primit pocainta ei. Ca, a se pocai, statea in puterea ei, pe cand viata fiecaruia. Atottiitorul Dumnezeu o stapaneste.” Si, asa rusindandu-se, dracii au fugit. Pentru aceea, cu paza sa umblam si sa vietuim, ca nu stim in care ceas ne va lua pe noi moartea, care, faca Domnul, sa ne gaseasca in pocainta si cu pacatele marturisite.