Proloage – 14 Ianuarie – Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasile, la Anastasie preotul

Într-una din zile, Cuviosul Părintele nostru Vasile, strălucit fiind de darul cel dumnezeiesc, a zis către clericii săi: “Veniți, fiilor, după mine, să vedem slava lui Dumnezeu și, împreună, să proslăvim pe Stăpânul nostru”. Și, au ieșit din cetate, neștiind nimeni unde voiește el să meargă. Iar un preot cu numele Anastasie, care viețuia într-un sat, avea femeie cu numele Teogonia, cu care patruzeci de ani a petrecut în feciorie și de mulți se socotea că Teogonia este neroditoare, pentru că nimeni nu~știa fecioria curăției lor cea păzită în taină. Și avea Anastasie, pentru viața sa sfântă, Duhul lui Dumnezeu, și era bărbat înainte-văzător. Că întru acea vreme, văzând el mai înainte cu duhul că Sfântul Vasile avea să-l cerceteze pe el, a zis către soția sa Teogonia: “Eu mă voi duce la câmp, ca să lucrez pământul, iar tu, sora mea, să împodobeşti casa și în ceasul al nouălea din zi, aprinzând lumânări, să ieși întru întâmpinarea Sfântului Vasile arhiepiscopul, că vine să ne cerceteze pe noi păcătoșii”.

Iar ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a împlinit porunca. Și, nu departe fiind Sfântul Vasile de casa lui Anastasie, l-a~întâmpinat pe el Teogonia și i s-a închinat lui. Iar Vasile i-a zis: “Cum te afli, doamnă Teogonia?”. Iar ea, auzind că pe nume o cheamă, s-a înspăimântat și a zis: “Sănătoasă sunt stăpâne sfinte”. Iar fericitul i-a zis: “Unde este domnul Anastasie, fratele tău?”. Iar ea a răspuns: “Nu frate, ci bărbat îmi este mie, și s-a dus la câmp să lucreze pământul, dar mă voi duce să-l chem pe el”. Iar Vasile i-a zis: “A venit și în casă este, nu te osteni”.

Aceste cuvinte auzind, de și mai multă spaimă s-a umplut, că toată taina lor, Sfântul mai înainte a văzut-o și, tremurând, a căzut la picioarele Sfântului și i-a zis:~”Roagă-te pentru mine, păcătoasa, Sfinte al lui Dumnezeu, că mari și minunate lucruri văd la tine”.

Iar Sfântul se ruga pentru dânsa. Și, intrând în casa preotului, l-a întâmpinat însuși Anastasie și, sărutând picioarele Sfântului, a zis: “De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?”. Iar arhiereul i-a zis: “Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos; să mergem la biserică și să facem dumnezeiasca slujbă”. Căci, obișnuia preotul acela să postească în toate zilele, afară de sâmbătă și de Duminică, și nu gusta nimic, fără numai pâine și apă.

Iar când au mers în biserică, a poruncit Sfântul Vasile, lui~Anastasie, să slujească Liturghia. Iar el se lepăda, zicând: “Știi, stăpâne, ce zice Scriptura: “Cel mai mic de la cel mai mare se blagosloveşte”. Iar Vasile a zis către dânsul: “Cu toate lucrurile tale cele bune, să ai și ascultare”.

Și, când slujea Anastasie, în vremea sfințirii Înfricoșătoarelor Taine, au văzut, Sfântul Vasile și ceilalți care erau vrednici, pe Preasfântul Duh pogorându-Se în chip de foc, și pe Anastasie înconjurându-l. Iar după săvârșirea dumnezeieștii slujbe, au intrat în casă și au pus, preotul, masă Sfântului și clericilor lui. Și, mâncând, a întrebat Sfântul pe preot: “De unde îți este averea și ce fel este viața ta, spune-mi mie”.~Răspuns-a preotul: “Eu, arhiereule al lui Hristos, om păcătos sunt și mă aflu sub dajdia poporului și am două perechi de boi. Cu una lucrez eu însumi, iar cu alta slujitorul meu și, din roadele lucrului acesta, o parte este spre primirea străinilor, iar altă parte spre darea dăjdiilor, și se ostenește cu mine și femeia mea, slujind străinilor și mie”.

Și a zis Vasile către dânsul: “Să o numești pe ea sora ta, precum și este; dar spune-mi mie bunătățile tale”. Răspuns-a Anastasie: “Eu nimic bun n-am făcut pe pământ”. Atunci, Vasile a zis: “Să ne sculăm și să mergem împreună”. Și, sculându-se, au mers la un bordei, și a zis Vasilie: “Să-mi deschizi mie~ușa aceasta”. Iar Anastasie a zis: “Nu, Sfinte al lui Dumnezeu, să nu voiești a intra, că nimic nu este acolo, fără numai cele de trebuință pentru casă”. Iar Vasile a zis: “Eu pentru trebuințele acestea am venit”. Iar preotul, nevrând să deschidă ușa, a deschis-o Sfântul cu cuvântul și, intrând, a aflat acolo pe un om foarte rănit de lepră, căruia mai multe mădulare, putrezind, îi căzuseră.

Și nu știa de dânsul nimeni, fără numai singur preotul și sora lui. Deci, a zis Vasile, către preot: “Pentru ce ai voit să tăinuiești de mine această comoară a ta?”. Răspuns-a preotul: “Omul este mânios și ocărâtor, stăpâne, și~pentru aceasta m-am temut să ți-l arăt, ca să nu greșească cu vreun cuvânt împotriva Sfinției tale”. Atunci, a zis Vasile: “Bună nevoință alegi. Dar să mă lași și pe mine întru această noapte să-i slujesc lui, ca și eu să fiu părtaș la plata ta”. Drept aceea, a rămas fericitul Vasile singur cu cel bolnav și, închizându-se, toată noaptea a petrecut în rugăciune, și dimineață l-au scos pe cel bolnav, întreg și sănătos. Iar preotul și sora sa și toți cei ce erau acolo, văzând o minune ca aceea, au proslăvit pe Dumnezeu. Și s-a întors, apoi, Sfântul Vasile la casa sa. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.