Sa aveti instiintare, fratilor, că intru aceasta zi este Înainte-prăznuirea Inaltarii Cinstitei Cruci a lui Hristos, pe care a fost pironit Domnul nostru Iisus Hristos si a pierdut blestemul stramosilor, care se pricinuise din neascultare si din sfatul diavolului si din gustarea cea de demult, prin care eram cazuti cu tot neamul omenesc.
Pentru aceea, Stapanul, Domnul nostru, omorând gustarea cea de moarte, pe Cruce Si-a pironit trupul Său cel ce n-a gustat din gustul cel amar, ca să-mi aduca mie~nepatimire prin lemnul cel facator de viata. Aceasta dorind, sa ne sârguim, fratilor, si, curatindu-ne toti sufletele si trupurile, sa ne apropiem de Sfanta Cruce cea de viata facatoare si sa ne inchinam ei si, cu buze curate, să o sărutăm.
Că ea curateste pacatele noastre si ne sfinteste sufletele si printr-însa neputintele noastre se vindecă, dracii fug de ea, că stapanirea iadului printr-insa s-a sfaramat, iar Imparatia lui Dumnezeu s-a deschis tuturor celor ce, cu credinta, i se inchina ei.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
