Proloage – 13 Septembrie – Despre doi călugări, care au mântuit o desfrânată

Doi calugari oarecare mergeau din pustie in cetatea Tarsului, pentru o tre­buinta, si au intrat intr-o casa de straini, ca sa se odihneasca acolo o noapte. Iar, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, au aflat acolo trei tineri, care aveau cu ei o desfranata; si tulburandu-se au sezut, insa unul din frati, scotandu-si din traistă Evanghelia a inceput a citi. Iar desfranata, daca a vazut pe batrin citind, a lasat pe tineri si, venind, a stat aproape de batran. Iar batranul, impingand-o pe ea, a zis: “Mare pacoste imi esti. O, ceea~ce esti pătimaşă fără de rusine, cum nu te-ai sfiit a veni aici si a sta aproape de noi?”. Iar ea a raspuns, zicând: “Nu, parinte, nu te scarbi de mine, macar ca sunt plina de tot felul de pacate. Că si pe desfranata ceea ce a venit de demult, Stapanul, Domnul Dum­nezeul tuturor, nu a lepadat-o”. Iar batra­nul a zis catre dânsa: “Dar desfrânata aceea nu s-a mai intors de la Hristos, la păcate”. Iar ea a zis batranului: “Nadaj­duiesc si eu spre Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, ca, din ceasul acesta, nici eu nu mă voi mai intoarce la pacate, daca ma vei po­vatui pe mine la calea pocaintei”.

Iar ei i-au fagaduit, zicandu-i : “Te vei mantui, de ne vei asculta pe~noi”. Deci ea, lasand pe tinerii aceia si toate câştigurile sale, a mers dupa acei batrini. Si au dus-o in manastirea de fecioare si au tuns-o in cinul calugaresc si, dând-o egumenei, s-au dus. Iar ea, in pocainta pe­trecand până la batranete, multa intelep­ciune a castigat si, minuni facand, s-a odih­nit cu pace. Si era numele ei Maria.