Proloage – 13 Februarie – Întru această zi, cuvânt din viața Sfântului Martin milostivul

Sfântul Martin era de douăzeci de ani, și Sfântul Botez încă nu-l primise. Și acest fel de viață avea, că nimic nu păstra pentru sine, ci toate le împărțea, ca milostenie, săracilor. Și, după ce nu i-a mai rămas lui nimic, fără numai un cuțit și o haină, și, fiind și o iarnă aspră, cu ger mare, l-a întâmpinat pe el un sărac la porțile cetății, care ruga, pe cei ce treceau, să-l miluiască. Iar aceia, trecând toți pe alăturea, nu i-au dat lui nimic.

Deci, s-a mâhnit Martin, că n-a miluit nimeni pe săracul acela; și~nu știa ce să facă, pentru că nu avea altă haină, fără numai aceea întru care era îmbrăcat. Deci, scoțând cuțitul, și-a tăiat haina sa în două și cu o jumătate a ei a îmbrăcat pe sărac, iar cu cealaltă jumătate, s-a învelit pe sine însuși. Și mulți râdeau de el, că nu era îmbrăcat așa cum se cădea.

Și, venind noaptea, culcându-se înfrigurat, îndată a adormit și a văzut în vis pe Hristos, îmbrăcat în haina sa, aceea cu care el îmbrăcase pe săracul acela, înainte a mulțime de îngeri, zicându-i: „Martin, până încă a nu lua botezul Meu, cu această haină M-ai îmbrăcat, drept aceea, și Eu de acum în toată lumea te voi îmbrăca cu slavă, iar, după~aceea, vei lua Împărăția Cerurilor.

Deci, după ce a auzit acestea, s-a sculat din somn și, ducându-se, s-a botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și atât de milostiv s-a făcut spre săraci, încât s-a auzit până la toate marginile pământului de milostiva viață a lui.

A trăit în Galia și a ajuns Episcop la Tours, pe la anul 400, și i se spunea „slava Galiei”. Și, plăcut fiind lui Dumnezeu și încă și minuni săvârșind, mai pe urmă s-a mutat la Domnul, în vârstă de peste optzeci de ani. Dumnezeului nostru slavă!