Proloage – 12 Septembrie – Despre Evloghie monahul şi despre săracul cel slăbănog

Un carturar oarecare, anume Evloghie, pornit fiind din dumnezeiască dragoste, s-a lepadat de lume si, impartindu-si la saraci averea sa, si-a lasat pentru sine puţină avuţie si ceva aur. Deci, neputand el sa mai lucreze, s-a facut pustnic. Si fiind ispitit de lenevire si neputand nici singur a sedea, a aflat, lepadat in ulita, pe un oarecare olog, care nu avea nici mâini, nici picioare, fara numai limbă. Iar Evloghie s-a fagaduit lui Dumnezeu, zicand: “Doamne, pentru numele Tau, voi lua pe acest slabanog si-l voi odihni pe el pana in ziua mortii lui, ca si eu, pentru aceasta, sa ma mantuiesc.

Si-mi da mie, Doamne, rabdare, ca sa-i slujesc lui”. Deci, apropiindu-se de slabanog, i-a zis lui: “Voiesti să te iau si sa te odihnesc pe tine?”. Si i-a zis lui slabanogul: “Adevarat, stapane, voiesc”. Si a zis Evloghie: “Mă voi duce sa aduc un catâr si te voi lua de aici”. Si cu multa bucurie slabanogul a primit.

Apoi, aducand catarul, l-a luat pe el si l-a dus in casa sa si-l ingrijea pe el in toate trebuintele lui. Si a petrecut slabanogul in casa lui Evloghie cincisprezece ani. Iar Evloghie ii slujea ca unui parinte si-l iubea pe el cu totul: il spala, il hranea si-l purta cu mainile sale.

Insa, dupa acei cincisprezece ani, i-a invrajbit pe ei diavolul, vrand sa lipseasca pe Evloghie de plată, iar pe slabanog de odihna, si a inceput a razvrati pe slabanog. Deci, a inceput slabanogul a se mânia si a grâi cuvinte de defaimare: “O, schiopule, o, schiopule, tu esti rob si de la stapanul tau ai fugit, că avutia lui i-ai furat si acum, arătând că esti milostiv, luandu-ma pe mine in casa ta, prin mine, voiesti a te mantui”. Iar Evloghie se ruga si-i mangaia lui inima, zicandu-i: “Nu, stapane, nu grai asa, ci spune-mi mie ce rău ţi-am făcut si ma voi pocăi”. Iar slabanogul ii zicea asa: “Nu-mi trebuie imbunările tale, aruncă-mă pe mine, ducându-mă pe uliţe, că nu-ti poftesc odihna ta”. Iar Evloghie ii zicea: “Rogu-ma tie sa te mangai de aceasta mahnire”. Iar slabanogul mai vartos se aţăţa cu mânia asupra lui, strigând: ‘De acum nu voi mai rabda viclesugul tau, nu-mi este placuta mie viata aceasta, eu carne vreau sa mananc”. Iar rabdatorul Evloghie i-a adus lui carne, insa, vazand-o, el a racnit iarasi: “Nu mai pot sa mai fiu numai cu tine singur, ci popor vreau sa privesc”. Si i-a zis Evloghie lui: “Eu iti voi aduce multime de frati”. Iar el iarasi cu manie a grait: “Vai de mine ticalosul, faţa ta de acum nu vreau sa o mai vad, iarasi, imi vei aduce mie de acei care, asemenea tie, mananca painea in zadar”. Si s-a tulburat si, cu necuvios glas, a tipat graind: “Nu vreau, nu vreau, ci la raspantii voiesc, leapada-ma pe mine, acolo unde m-ai aflat, ca de-as fi avut maini, m-as fi spanzurat, sau m-as fi junghiat”. Caci asa il prinsese pe el dracul.

Atunci Evloghie, plecand, s-a dus la niste calugari si le-a zis lor: “Ce voi face, că în deznadajduire m-a adus pe mine slabanogul acesta?”. Si i-au grait lui: Pentru ce?”. Si a raspuns: “Amar imi face mie si nu pricep ce voi face. Să-l lepad pe el? Dar m-am fagaduit lui Dumnezeu si ma tem. Iar de nu-l voi lepada, rele zile si nopti imi dă mie si nu stiu ce voi face cu el”. Si i-au zis lui, aceia: “Să mergi cu noi la marele Antonie si sa-i vestesti lui, si ceea ce-ti va zice tie, aceea sa faci. Dumnezeu iti va grăi ţie, prin Antonie, si-ti va vesti tie”.

Iar Evloghie, inchinandu-se, i-a ascultat pe dânşii. Deci, amenintand pe ologul, l-a pus intr-o corabie si a iesit noaptea si l-a dus pe el in manastire, la marele Antonie, si i-a vestit lui pentru ce a venit. Iar el i-a poruncit să spună inaintea tuturor fratilor. Deci, dupa porunca marelui Antonie, robul lui Hristos, Evloghie a zis inaintea tuturor: “Pe acest slabanog l-am aflat lepadat pe uliţă, negrijindu-se nimeni de el, si l-am miluit pe el si m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea mie darul rabdarii să-l odihnesc, ca si eu sa ma mantuiesc prin el si el sa fie odihnit de mine. Si, iată, sunt cincisprezece ani de cand suntem impreuna, precum si s-a descoperit sfintiei tale, Parinte, si nu stiu de va fi primit la Dumnezeu ceva din cele facute de mine in atâţia ani, că osteneală multă îmi face acum mie.

Si am socotit să-l lepad pe el, dar mă zbat numai eu singur. Pentru aceasta am venit la Sfintia ta, ca sa ma inveti ce sa fac eu si sa te rogi pentru mine, că acum cumplit mă osteneşte”. Iar marele Antonie i-a grait lui, cu glas greu si mânios: “Oare il vei lepada, Evloghie? Dar Hristos nu se va lepada de el. Tu il vei lepada pe el, dar Domnul il va socoti pe el, mai bun decat pe tine”. Si, aceasta auzind, Evloghie s-a inspaimantat.

Iar, lasand pe Evloghie, marele Antonie a inceput a bate prin cuvant pe slabanog si i-a grait lui: “Schiopule si slabanogule, nevrednic cerului si pamantului, nu mai incetezi a mânia pe Dumnezeu si pe fratele tau? Au nu stii că Hristos este Cel Ce-ti slujeste tie? Cum indraznesti a te impotrivi lui Hristos? Au doara nu pentru Hristos s-a robit acesta pe sine, a-ti sluji tie?”.

Iar, dupa ce l-a mustrat si pe acesta prin cuvinte, a mai tăcut putin. Si, dupa aceasta i-a invatat pe amandoi si le-a zis lor: “Sa nu va abateti de la calea voastra, fiilor, nicidecum, ci sa mergeti cu pace si sa nu va departati unul de altul. Sa lepadati toata intristarea pe care diavolul a aruncat-o intre voi, si cu cinste si cu dragoste sa va intoarceti la chilia intru care ati vietuit.

Că ispita v-a venit vouă de la satana, de vreme ce stiu ca amandoi sunteti aproape de sfarsit si vrednici de cununi veti fi de la Hristos: acela prin tine, iar tu prin el. Deci, de acum nimic rau sa nu mai ganditi, ca atunci cand va veni ingerul si nu vă va afla pe voi impreuna la acelasi loc, lipsiti de cununi veti fi…”

Si ei, grabindu-se, indata au venit la chilia lor si, petrecand ei cu desavarsita dragoste, patruzeci de zile, a murit fericitul Evloghie si s-a dus la Dumnezeu, iar, dupa acesta, a treia zi, a murit si slabanogul si s-a dus la Dumnezeu, intru vesnica odihna.