Proloage – 12 Martie – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul, despre Avachir monahul

Să auzim înţelepciunea lui Dumnezeu arătată în vase de lut și să ne minunăm…

“Mirându-mă eu”, zice Sfântul Ioan, “când petreceam acolo într-o mânăstire de obște, de credința, de răbdarea și de neclintita stăruință a unora din cei de curând veniți, cu toate cercetările și ocările, uneori și prigonirile care se făceau nu numai de cel mai mare, ci și de cei foarte de jos și de pe urmă, am întrebat, pentru folosul și zidirea mea, pe un oarecare din frați, cu numele~Avachir, care era de cincisprezece ani în mânăstire, pe care îl vedeam că este nedreptățit aproape de toți, întrucât acest frate era din fire prea puțin slobod cu limba. Și am zis către dânsul: “Frate Avachir, pentru ce te văd eu pe tine în fiecare zi gonit de la masă și de multe ori dormind nemâncat?”. Și a zis către mine: “Crede-mi mie, părinte, că părinții mei mă ispitesc să vadă de sunt bun de monah; că, nu întru adevăr fac ei astea. Iar eu, cunoscând scopul starețului și al celorlalți, rabd toate fără greutate. Și iată, acum sunt cincisprezece ani de când socotesc aceasta, că și ei, la intrarea mea aici, mi-au zis mie, că și la treizeci de ani ispitesc pe cei ce~se leapădă de lume. Și aceasta, cu dreptate este, părinte Ioan, că fără de cercare aurul nu se lămurește”.

Deci, după întoarcerea mea la mânăstire, viteazul acesta Avachir, după doi ani, s-a dus către Domnul zicând aceasta părinților, când era să se săvârșească: “Mulțumesc, mulțumesc Domnului și vouă, pentru că, ispitit fiind de voi, spre mântuirea mea am rămas neispitit de draci, iată, de șaptesprezece ani”.

Drept aceea, Păstorul cel drept Judecător, a poruncit ca Avachir să fie pus după vrednicie, ca un Mărturisitor, împreună cu Sfinții cei ce zăceau acolo.