Proloage – 12 Decembrie – Întru această zi, cuvânt despre doi sihaştri, adevãraţi fraţi, care în Schit, plăcând Domnului, s-au mântuit

Povestit-a ava Vitinie, că spunea ava Macarie: “Şezând eu odată în Schit, s-au pogorât doi tineri străini acolo: şi unul avea barbă, iar celuilalt abia începuse a-i creşte. Şi au venit la mine, zicând: “Unde este chilia lui ava Macarie?”. Şi eu le-am zis: “Ce voiţi de la dânsul?”. Şi ei au zis: “Auzind noi cele despre dânsul şi de Schit, am venit să-l vedem”. Le-am zis lor: “Eu sunt”. Şi au făcut metanie, zicând: “Aici voim să petrecem”. Iar eu,~văzându-i gingaşi şi că erau din părinţi bogaţi, le-am zis lor: “Nu puteţi şedea aici”. Şi a zis cel mai mare: “Dacă nu putem şedea aici, ne ducem în altă parte”.

Deci, am zis eu în gândul meu: “Pentru ce să-i gonesc şi să se mântuiască? Osteneala îi va face ca ei înşişi să fugă”. Şi le-am zis lor: “Veniţi de vă faceţi chilie dacă puteţi”. Şi ei au zis: “Arată-ne locul şi ne vom face”. Şi le-am dat lor un topor şi o traistă plină de pâine şi sare şi le-am arătat lor o piatră vârtoasă, zicând: “Săpaţi în piatra aceasta şi aduceţi-vă lemne din luncă şi, acoperind-o, aşezaţi-vă acolo”. Că socoteam eu că vor pleca din pricina ostenelii. Şi m-au~întrebat: “Ce lucrează călugării aici?”. Şi le-am zis: “Împletire de coşniţe”. Şi am luat zmicele de finici din luncă şi le-am arătat lor începutul împletiturii şi cum trebuie să le coasă. Şi le-am zis: “Faceţi coşniţe şi le daţi păzitorilor şi vă vor aduce pâini”. După aceea, eu m-am dus. Şi ei, cu răbdare, toate le-au făcut, câte le-am zis lor. Şi n-au mai venit la mine trei ani.

Şi am rămas luptându-mă cu gândurile, zicând: “Oare ce fel este lucrarea lor, că n-au venit la mine să mă întrebe de vreun gând. Cei de departe vin la mine şi aceştia de aproape n-au venit, nici la alţii nu s-au dus, decât numai la biserică mergând şi tăcând, se împărtăşesc~cu Sfintele Taine?”. Şi m-am rugat lui Dumnezeu, postind o săptămână, ca să-mi arate faptele lor. Şi, sculându-mă după o săptămână, m-am dus la ei, ca să văd cum stau. Şi, bătând eu la uşă, mi-au deschis şi mi s-au închinat, tăcând. Şi eu spunând rugăciune, am şezut. Şi cel mai mare, făcând semn celui mai mic să iasă, a şezut să împletească împletitura de coşniţe, negrăind nimic. Şi în ceasul al nouălea a venit cel mai tânăr şi, făcând puţină fiertură, a aşezat masa, după cum i-a făcut semn cel mare. Şi a pus pe ea trei posmagi şi au rămas aşa tăcând. Iar eu am zis: “Sculaţi-vă să mâncăm”. Şi sculându-se, am mâncat. Şi ne-a~pus vasul cu apă şi am băut. Şi dacă s-a făcut seară, mi-au zis: “Te duci?” Iar eu am răspuns: “Ba nu, ci aici voi dormi”. Şi mi-au pus o rogojină de o parte şi, pentru ei, iarăşi, într-un colţ, de altă parte. Şi au lepădat încingătorile lor şi paramanele şi s-au culcat împreună pe o rogojină înaintea mea.

Iar dacă s-au culcat, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi descopere lucrarea lor. Şi s-a deschis acoperământul chiliei şi s-a făcut lumină ca ziua, dar ei nu vedeau lumina. Şi când socoteau ei că eu dorm, a îmboldit cel mai mare pe cel mai mic în coastă şi s-au sculat amândoi şi s-au încins şi şi-au întins mâinile la cer şi eu îi vedeam pe ei,~iar ei nu mă vedeau pe mine. Şi am văzut pe diavoli că veneau ca nişte muşte spre cel mai mic: unii veneau să se aşeze pe gura lui, iar alţii pe ochii lui. Şi am văzut pe îngerul Domnului că ţinea sabia de foc şi-l păzea pe el, gonindu-i de la dânsul. Şi de cel mai mare nu puteau să se apropie. Iar către dimineaţă s-au culcat.

Şi eu m-am prefăcut că m-am deşteptat; şi ei, asemenea. Şi mi-a zis cel mai mare numai acest cuvânt: “Vrei să citim cei doisprezece Psalmi?”. I-am zis: “Aşa, să citim!”. Şi a cântat cel mic cinci psalmi, câte şase stihuri şi un “Aliluia”. Şi la fiecare stih ieşea câte o făclie de foc din gura lui şi se~suia la cer. Asemenea şi cel mai mare: Când deschidea gura lui şi cânta, ca o funie de foc ieşea din ea şi ajungea până la cer. Şi am rostit şi eu puţin, pe de rost. Şi, ieşind afară, le-am zis: “Rugaţi-vă pentru mine”. Iar ei mi-au făcut metanie, tăcând.

Deci am cunoscut că cel mai mare este desăvârşit, iar cu cel mai mic încă se luptă vrăjmaşul. Iar peste puţine zile, a adormit fratele cel mai mare şi, a treia zi, cel mai mic”. Şi, când mergeau vreunii din părinţi la ava Macarie, îi lua el şi îi ducea la chilia celor doi fraţi, zicându-le: “Veniţi de vedeţi mucenicia străinilor celor mici”. Dumnezeului nostru, slavă!