Proloage – 11 Septembrie – Să nu deznădăjduim de mila lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre (învăţătură a Sfântului Teodor, egumenul studiţilor)

Niciun lucru nu-l opreste pe cel ce voieste sa se mantuiasca si nici o pricina nu-l tine pe el sa nu se pocaiasca, chiar de ar fi cazut in tot felul si in cele mai de pe urma pacate. Si, ca dovada că adevarat imi este cuvantul, multe imi sunt marturiile. Iar una din cele multe este si marturia lui David, mai marele tâlharilor. In ce fel a fost el mai inainte? Au nu era el, mai inainte, ucigas de oameni? Si nu era plin de toate rautatile? Si cum s-a~pocait si a luat asupra sa chipul calugaresc si a fost iscusit si pe cei munciti de diavol ii izbavea? Că i-a zis lui ingerul: Davide, Davide, ti-a iertat Domnul Dumnezeu pacatele tale. Si nu numai ca l-a iertat pe el, ci si facator de minuni l-a aratat.

Voiesti inca sa vezi si pe altul? Vezi pe Manase, care timp de cincizeci si doi de ani a invatat pe Israel spre inchinarea idolilor celor fara de suflet. Ci si acela, in putine zile pocaindu-se, s-a mântuit si a dat lauda lui Dumnezeu, lauda pe care si acum o cânta Biserica lui Dumnezeu. Si iarasi dumnezeiescul David, dupa desfranare si dupa ucidere pocaindu-se, proorocescul~dar a primit.

Iar Maria Egipteanca, dupa nesaturarea pacatului, la sfintenie a ajuns si a prooroci s-a invrednicit. Si altii multi, cazuti in pacatele lor, cu pocăinţă s-au sculat. Drept aceea, nimeni vreodata sa nu se deznadajduiasca de sine, ci sa ne sârguim, prin pocăinţă, a ajunge mântuirea. Pentru aceea fratilor, mai treji sa ne facem si cu buna nadejde sa credem că, daca Dumnezeu si pe cei ce au cazut in adancul greselilor i-a miluit, prin iubirea lui de oameni cea negraita, si-i cheama, si-i mintuieste, cu cât mai vârtos pe noi, cei ce am gresit Lui, ne va mantui.

~Şi, auzind acestea, să nu zică nimeni: Daca asa facand, asa au fost primiti de Dumnezeu, apoi si pe noi, pe toti, care cu neinfranate patimi vietuind acum, ne va milui. Să nu ganditi acestea, ca ei, dupa iertare, ingereste au vietuit. Iar cei ce cu neinfranate patimi vietuiesc aici, de cugetul lor vor fi judecati, iar in veacul ce va sa fie, in osanda si in chinuri vor fi, de vreme ce aici si-au luat visteriile cele stricacioase ale desfatarilor.

Deci, unii ca acestia se cuvine sa planga, căci nimic nu insemneaza desfătarea lumii acesteia, faţă de osânda celor ce gresesc. Pentru aceea, fratilor, să pornim spre pocăinţă, cerând iertarea pacatelor,~si sa ne bucuram unul cu altul, sporind spre Dumnezeu, prin rabdare si supunere si prin domolirea poftelor trupesti, care este cea de-a doua mucenicie. Ca, prin acestea, să fim mostenitori cu desavarsire ai vietii celei vesnice, intru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.